După succesul înregistrat cu primele spectacole dedicate Zilelor Culturii Române, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu continuă şi în această săptămână seria evenimentelor dedicate celui mai important poet român, Mihai Eminescu, printr-un recital de poezie susţinut de actorii teatrului alături de studenţi la Actorie.
Astfel, actorii Diana Fufezan, Ema Veţean, Marius Turdeanu şi Serenela Mureşan vor susţine un recital de poezie miercuri, 19 ianuarie, ora 11:00 la Şcoala Generală „Regina Maria”. Tot în aceeaşi zi actorii Cătălin Neghină, Liviu Vlad, Vlad Robaş, Arina Trif vor fi prezenţi în faţa elevilor Şcolii nr. 6 începând cu ora 12:00. Recitalul de poezie va fi continuat joi, 20 ianuarie, la ora 18:00 în Librăria Humanitas de actorii Maria Anuşcă, Cristina Stoleriu, Viorel Raţă şi Laura Ilea.
Secţia Germană a teatrului a pregătit un recital inedit în limba română, germană, maghiară, engleză şi franceză susţinut de actorii Enikö Blènessy, Emöke Boldizsár, Iulia Maria Popa şi Daniel Plier. Evenimentul va avea loc sâmbătă 22 ianuarie, ora 16:00 la Librăria Erasmus.
Recitalurile de poezie vor continua până pe data de 28 ianuarie şi vor avea loc în liceele şi facultăţile din oraş, în cele mai importante librării şi în cafenele din zona centrală, dar şi în instituţii publice sau în aer liber. Programul de evenimente este actualizat permanent în funcţie de cererile primite, iar organizatorii recomandă siteul www.sibfest.ro, secţiunea program, pentru verificarea în timp real a planificării. Intarea la toate evenimentele se face gratuit, în limita locurilor disponibile.