ianuarie 2011
Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale ASTRA a primit marti, 25 ianuarie, vizita lui Teodor Melescanu, care a fost insotit de mai multi membri ai Comisiei de Aparare, Ordine Publica si Siguranta nationala a Senatului. Prefectul judetului Sibiu, Horatiu Racuciu a făcut pe ghidul pentru vizitatori. Vizita a inclus o prezentare a muzeului sibian, oaspetii manifestand un…
Instalaţia de nocturnă montată pe două pârtii ale resortului de schi şi snowboard Arena Platoş va fi deschisă începând de miercuri, timp de cinci zile pe săptămână. Iniţial, nocturna ar fi trebuit să funcţioneze doar miercurea şi sâmbăta. „Am luat în considerare toate opiniile primite din partea schiorilor şi snowboarderilor care au trecut până acum…
Membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – Filiala 1 Sibiu , cadre militare in rezerva si retragere din majoritatea armelor si specialitatilor militare, ofiteri, maistri militari si subofiteri, au asistat cu stupoare la discursul Presedintelui Romaniei din seara zilei de 23 ianuarie 2011. Iată comunicatul de presă al Cadrelor Militare Disponibilizate – Filiala 1 Sibiu: O…
Reporterul Ora de Sibiu a surprins Marţi, 25 Ianuarie, în jurul orei 17:30 o formaţiune de ţurţuri uriaşi pe strada Dârstelor. Zeci de persoane au trecut prin acel loc periculos fără să ştie de existenţa lor. Aceşti ţurţuri grei pot cădea pe trotuar de la o înălţime de aproximativ 15 metri. Aveţi grijă atunci când…
Actriţa porno romancă Lucy Belle, 24 de ani, a fost votată recent, pe site-urile pentru adulţi din Spania, cea mai tare actriţă de filme XXX din Peninsula Iberică in ultimii zece ani. Originară din Urziceni, Lucy Belle a jucat în peste 20 de filme ce au devenit best-seller-uri în Spania şi a pozat pentru cele…
Fotografii Silvana Armat şi Sebastian Marcovici organizează pentru a doua oară expoziţia FOCUS Sibiu – o retrospectivă în imagini a anului ce a trecut.100 de fotografii vor vorbi singure despre cum a trecut anul 2010 peste Sibiu. Cei doi fotografi vor vernisa expoziţia FOCUS Sibiu 2010 joi, 27 ianuarie 2011, la ora 18, în curtea…
În lunile ianuarie-februarie, Teatrul pentru Copii si Tineret GONG gazduieste Expozitia ReMemoria 2, un proiect apartinand Casei de Cultura a Studentilor Cluj-Napoca, Muzeului Judetean de Istorie si Arta Zalau si Muzeului de Arta “Ioan Sima” Zalau. Imaginile expuse publicului larg sunt un bogat material vizual sub forma de desene, grafica, fotografie directa si trans-fotografie, land…
Teatrul pentru copii invită publicul avizat la cinci reprezentaţii, care mai de care mai atrăgătoare, de joi şi până la jumătatea lunii februarie. Programul de spectacole al Teatrului GONG, in perioada 26 ianuarie – 13 februarie 2011, este urmatorul: – miercuri, 26 ianuarie, orele 9:00,11:00: CRAIASA ZAPEZII – limba romana – joi, 27 ianuarie, ora…
Acesta va fi prezentat pentru prima dată în data de 27 ianuarie, la ora 14.00, la sediul Centrului Crestin al Romilor, Sibiu, unde se va comemora ziua Holocaustului. Se vor viziona filme despre lagarele din Auschwitz-Birkenau , Luminita Cioaba va prezenta un film despre Holocaust: „ Lacrimi Romanes”, vor fi marturii ale supravietuitorilor si li…
Pietonul din Cristian a fost lovit în plin, în timp ce traversa strada neregulamentar. Omul a murit pe loc. Primul accident a avut loc ieri, în jurul orelor 20.17, pe bdul M. Viteazu din municipiul Sibiu. B.I. (35 de ani, domiciliat în Cisnădie, judeţul Sibiu), la punerea în mişcare a autoturismului pe care îl conducea…
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) efectuează, marţi, 28 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vâlcea, Olt şi Sibiu, în vederea destructurării unei grupări formate din 26 de învinuiţi, specializată în săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Persoanele identificate până în prezent urmează…
Ionut Petrescu, baiatul femeii care a lucrat 19 ani in casa regretatului artist, face dezvaluiri socante din trecutul lui Dragos Dolanescu. Acesta sustine ca fiul cel mic al rapsodului incalca regulile impuse de tatal sau organizand petreceri deocheate si aducand droguri si femei in casa. Personalitatea lui Dragos Dolanescu este creionata intr-un mod neasteptat de…
Luni, 24 ianuarie, La Bâlea Lac s-a desfăşurat slujba de sfinţire a Bisericii de Gheaţă. Aceasta este cea de-a cincea biserică de gheaţă construită în “ţinutul de cleştar” de la Bâlea Lac, în Masivul Făgăraş. Lăcaşul de cult, sigurul de acest fel din această parte a Europei, a fost edificat în imediata apropiere a Hotelului…
Plecarea lui Eric la Karpaty Lviv ar putea crea mai multe probleme în sistemul de joc al Gazului. Tehncianul Cristian Puştai recunoaşte că a fost dat peste cap de plecarea mijlocaşului, însă speră ca venirea lui Florin Bratu să dinamizeze mai mult jocul de atac al Mediaşului. „Nu ştiu nimic despre o revenire a lui…
În perioada 25-31 ianuarie, în Piaţa Mare, va avea loc expoziţia itinerantă „Corul inocenţilor”, realizată de artistul plastic bistriţean Andrei Pandea-Antonescu. Evenimentul de la Sibiu face parte dintr-un proiect de strângere de fonduri pentru copiii cu dizabilităţi sau care suferă de boli grave, iniţiat de Andrei Pandea-Antonescu. Proiectul este organizat de Ambient Sibiu şi TeraPlast…
Municipalitatea sibiană a anunțat luni că în weekendul trecut peste 20 de tone de clorură au fost împrăștiate pe străzile din oraș. ”Incepand de sambata dimneata si pana luni (astazi) dimineata, echipele de deszapezire au efectuat 53 de iesiri in teren cu toate utilajele. S-a intervenit cu prioritate si continuu pe arterele principale. In aceste…
Pentru ultima perioadă a lunii ianuarie, respectiv 21 – 31 ianuarie, poliţiştii rutieri sibieni au planificat activităţi preventive în vederea reducerii numărului şi consecinţelor accidentelor rutiere. Acţiunile organizate şi desfăşurate de poliţiştii rutieri se vor axa pe combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În toată această perioada poliţiştii rutieri vor acţiona cu preponderenţă pentru…
Federația Română de Fotbal spune că ar acorda sprijin și financiar organelor locale pentru ca stadionul pe care a jucat România cu Italia în 1989 dă fie modernizat. Directorul general al Federației Române de Fotbal, Ionuț Lupescu, a declarat luni la Sibiu că municipiul reședință de județ, ar fi putut să fie gazdă pentru meciuri…
Cetățeanul german a pierdut în primă fază procesul, dar la recurs instanța a decis că primăria Sibiu trebuie să achite acestuia aproape 9.000 de lei, ca daune și cheltuieli de judecată. Primăria urmează să achite această sumă, pentru că decizia tribunalului Sibiu, este una definitivă și irevocabilă. Mai exact cei de la Serviciul Public de…
Un meseriaş posesor al unei maşini de teren cu numere de Bucureşti s-a gândit că nu e cu supărare să parcheze dis de dimineaţă pe trecerea de pietoni din apropierea primăriei. Ziua de luni nu a început bine cu siguranţă pentru cel sau cea care a catadisit să îşi lase autoturismul pe trecerea de pietoni…
Aceștia participă întâlnirile administraţiei FRF cu membrii afiliaţi, evenimentul fiind găzduit de hotelul „Hilton”. Vă prezentăm mai jos programul acestor ultime două întălniri: – Sibiu, zona nord-vest / 23-24.01.2011 / organizator AJF Sibiu / hotel „Hilton”, Sibiu / participă cluburi din judeţele Sibiu, Mureş, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Arad (10…
Evenimentul rutier a avut loc pe DN1 între Sibiu și Sebeș. Nicio persoană nu a fost rănită, dar mai multe echipaje de la Inspectoratul Pentru Situații de Urgrență s-au deplasat la fața locului. Traficul se desfășoară îngreunat, duminică după amiază, pe DN1 din cauza unui auto accident, în urma căruia un TIR, care transporta o…
Robbie Williams i-a făcut o dedicaţie sexy lui Gary Barlow, la aniversarea acestuia, care şi-a sărbătorit împlinirea a 40 de ani printr-un concert susţinut la sala Shepherd’s Bush Empire, de la O2 Arena din Londra, informează dailymail.co.uk. Robbie Williams nu a putut participa la eveniment, dar i-a trimis lui Gary Barlow o înregistrare video în…
Luni, 24 ianuarie, de la ora 12.00, în ţinutul de gheaţă şi zăpadă de la Bâlea Lac se va desfăşura slujba de sfinţire a Bisericii de Gheaţă. Ceremonia este organizată mai târziu decât programarea iniţială, acest fapt fiind datorat condiţiilor meteorologice nefavorabile (temperaturi ridicate şi lipsa zăpezii) înregistrate în prima jumătate a acestei luni. Acesta…
Universitarii au pierdut ruşinos derbiul Ardealului. Clujenii s-au impus cu 93-68, dar au condus şi la 30 de puncte diferenţă. Seals a fost singurul jucător sibian care a evoluat satisfăcător. Sibiul a fost încurajat frenetic de peste 100 de fani. CSU Sibiu a terminat în genunchi meciul de la care fanii şi toţi iubitorii baschetului…