Cei care doresc, pot achiziţiona, cu acest prilej, şi mărţişoare pentru cei dragi, ca semn al iubirii şi norocului, pregătind astfel o altă sărbătoare a primăverii care se apropie. Evenimentul va avea loc în 24 februarie, începând cu orele 12,00, la sediul Muzeului ASTRA din Piaţa Mică nr. 11.
Încă din vremuri străvechi, Dragobetele este sărbătoarea dragostei la români. Fiu al Babei Dochia, Dragobetele este celebrat pe 24 februarie, această zi reprezentând începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, se reînnoiește, păsările îşi caută cuiburi, iar omul participă la bucuria naturii. Conform tradiţiei, de Dragobete băieţii şi fetele trebuie să glumească, să respecte sărbătoarea, pentru a fi îndrăgostiţi tot timpul anului. Iar dacă în această zi o fată nu întâlneşte niciun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită şi viceversa. Dragobetele mai poartă şi denumirea de Cap de Primăvară, iar în ziua în care se ţine sărbătoarea, se aprinde în casă rădăcină de iarbă-mare pentru a apăra de rele şi durere. Alte denumiri ale acestei sărbători mai sunt „Ioan Dragobete”, „Drăgostiţele”, „Sântion de primăvară”, dar si „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”. Complexul Naţional Muzeal ASTRA întâmpină această zi a dragostei prin organizarea unui eveniment dedicat deopotrivă celor mici şi celor mari, celor care iubesc tradiţia, poezia şi muzica. „Vă aşteptăm aşadar, să participaţi alături de noi, la recitaluri de poezie, muzică şi teatru oferite de către actori ai Teatrului Naţional Radu Stanca, elevi ai Liceului de Artă, în colaborare cu Asociaţia „Sibiul European”, şi elevi ai Cercului de Tradiţii şi Obiceiuri Populare din Mărginimea Sibiului – Cristian. Cei care doresc, pot achiziţiona, cu acest prilej, şi mărţişoare pentru cei dragi, ca semn al iubirii şi norocului, pregătind astfel o altă sărbătoare a primăverii care se apropie.Evenimentul va avea loc în 24 februarie, începând cu orele 12,00, la sediul Muzeului ASTRA din Piaţa Mică nr. 11. Pentru îndrăgostiţii dornici de cunoaştere sau plimbări romantice, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (în aer liber) oferă, şi în acest an, intrarea gratuită”, spun cei de la CNM Astra.