fostă angajată a prefecturii arestată pentru că şi-a fraierit colegii cu 600.000 de euroLiliana Banciu, fostă angajată a Prefecturii Sibiu este de ieri în arestul IPJ, după ce Instanţa a emis un mandat de arestare pentru 29 de zile. Femeia este acuzată de înşelăciune si spălare de bani, ea reuşind să împrumute în de la 12 persoane peste 600.000 de euro pe care partial i-a transferat în străinătate.

fostă angajată a prefecturii arestată pentru că şi-a fraierit colegii cu 600.000 de euro

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu anchetează acest caz din anul 2008, după ce mai multe persoane înşelate au depus plângeri penale. „Inculpata Banciu Liliana, fost funcţionar administrativ în cadrul Prefecturii Sibiu, a solicitat începând cu anul 2005, sume mari de bani de la o serie de persoane (atât colegi de serviciu cât şi de la alte persoane), fie folosindu-se de documente contrafăcute pe seama unor societăţi bancare din ţară sau din străinătate, fie prin alte metode de convingere a persoanelor înşelate, o parte din sume fiind transferate în străinătate. Numărul persoanelor care s-au constituit părţi civile în cauză este de 12, iar suma cu care aceştia au fost înşelaţi depăşeşte 600.000 euro.” se precizează în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Marius Aron.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Dar au avut colegii suficienti banii sa o „imprumute”… Inseamna ca Boc a avut dreptate cu taierea a 25 % din salarile (unor) bugetari.