„studio theater stuttgart” pe scena teatrului naţional „radu stanca” sibiuSecţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă săptămâna viitoare două spectacole ale Studio Theater Stuttgart, invitat special în această stagiune la Sibiu. Ambele spectactacole se joacă în limba germană, fără traducere. Preţul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere. Biletele au fost puse în vânzare la agenţia teatrală din Sibiu şi online pe bilete.sibfest.ro.

„studio theater stuttgart” pe scena teatrului naţional „radu stanca” sibiu

Primul spectacol, Stern ohne Namen / Steaua fără nume va avea loc vineri, 4 martie, iar cel de-al doilea spectacol, Ein Strich auf der Mitte der Brücke / O linie în mijlocul podului este programat sâmbătă, 5 martie. Ambele spectacole vor avea loc la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor începând cu ora 19:00. Stern ohne Namen/ Steaua fără nume este o comedie romantică ce prezintă întâlnirea dintre un profesor de astronomie timid dintr-un oraş mic de provincie şi Mona, o doamnă de societate cu pretenţii. Spectacolul  este o adaptare după textul dramaturgului român Mihail Sebastian şi a avut premiera pe 11 februarie 2010. Cei doi regizori ai spectacolului, Christof Küster şi Georg Peetz reuşesc să creeze o poveste plină de simbolism subtil. Atmosfera aproape melancolică este punctată prin costumele şi decorul scenografei Julia Kopa ce aduc aminte de pozele vechi, îngălbenite în timp. Distribuţia spectacolului reuneşte un ansamblu dinamic format din actorii Christoph Franz, Sabriye Kara, Stefan Naszay, Uwe-Peter Spinner şi Patrizia Wapinska. Acest spectacol este susţinut de Fundaţia Landului Baden – Württemberg şi Fundaţia Berthold Leibinger.

Ein Strich auf der Mitte der Brücke/ O linie în mijlocul podului  este o dramă istorică ce prezintă povestea de iubire dintre Clara şi Rober, doi tineri ce înfruntă Marea Grevă din RDG a anilor 1953. Scenariul spectacolului a fost scris de Thor Truppel după texte de Peter Frömmig, ambii autori fiind originari din Eilenburg, oraşul în care are loc acţiunea din spectacol. Regizorul Christof Küster convinge prin tonul liniştit, chiar delicat, în care politicul apare ca un fenomen ce distruge relaţiile interumane. Din distribuţie fac parte actorii Britta Scheerer şi Christoph Franz, iar scenografia poartă semnătura lui Anne Brügel.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică