Directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac, a declarat, vineri, că Japonia va susţine şi în acest an festivalul, cu aproximativ 1,7 milioane de euro, în ciuda catastrofei, iar cinci companii japoneze de teatru vor fi prezente cu spectacole.
Directorul FITS, Constantin Chiriac, care este şi directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, principalul organizator al festivalului, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în Japonia există, încă din anul 2007, un fond special creat pentru ca artiştii să poată participa la Festivalul de la Sibiu. „Nu cred că există popor mai puternic şi mai răbdător ca japonezii. Sunt convins că toate companiile care au confirmat că vor veni la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, vor fi aici. Acolo lucrurile nu se încurcă. Anul trecut susţinerea Japoniei pentru FITS a fost de aproximativ 1,7 milioane de euro, anul acesta este o sumă comparativă, iar banii au fost alocaţi deja. Acolo programările se fac cu trei – patru ani înainte. Nu se pune problema ca Japonia să nu susţină ediţia din acest an a festivalului”, a spus Chiriac. El a afirmat că cinci companii de teatru din Japonia au confirmat prezenţa la FITS 2011, urmând să prezinte spectacole pentru publicul festivalului. Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va avea loc în perioada 27 mai – 5 iunie, sub genericul „Comunităţi”. Sursa: Mediafax
Un dezastru de neimaginat pentru Japonezi, dupa ce ca a fost aproape stearsa de pe harta zona Fukushima de acest tsunami urmat de zecile de cutremure, au mai aparut si radiatiile nucleare!