târg de produse tradiţionale şi ecologice în weekend la muzeul în aer liber

târg de produse tradiţionale şi ecologice în weekend la muzeul în aer liberDe Florii sunteţi invitaţi la cea de-a doua ediţie a  Târgului de produse tradiţionale şi ecologice, desfăşurat  în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului,  sâmbătă şi duminică, 16 şi 17 aprilie 2011, orele 10.00 – 18.00.

târg de produse tradiţionale şi ecologice în weekend la muzeul în aer liber

Bucate dintre cele mai naturale, preparate cu multă grijă şi multă dăruire vor fi expuse spre gustare şi cumpărare. Se vor aduce produse tradiţionale din judeţele Sibiu, Alba şi Mureş completând cea mai bună şi gustoasă ofertă, ideală pentru masa fiecărui român. Veţi putea gusta şi cumpăra delicioase prăjituri de casă, prăjituri săseşti, pâine coaptă pe vatră, cozonaci, brânză telemea de Mărginimea Sibiului, brânză de burduf, unt, caş de vacă sau de oaie, preparate din carne, condimente, ceaiuri, dulceţuri, şi multe alte delicatese culinare româneşti. Şi de data aceasta doritorii vor fi ademeniţi de aroma mâncărurilor preparate la ceaun. Acest târg de produse tradiţionale, vizează promovarea fermierilor şi producătorilor de specialităţi tradiţionale de calitate cât şi prezentarea produselor atestate tradiţional de  către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.Târgul se înscrie şi în proiectul dezvoltat de Fundaţia ADEPT Transilvania, de sprijinire a micilor fermieri, proiect finanţat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei, prin intermediul Programului norvegian de Cooperare pentru creştere economică şi dezvoltare sustenabilă în România.

Abonamente anuale la doar 40 de lei

Cea de a doua ediţie a târgului, care se doreşte să fie urmată de numeroase alte ediţii până în luna octombrie, este organizată de către Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu, Asociaţia producătorilor de produse tradiţionale şi ecologice Mărginimea Sibiului, Fundaţia ADEPT şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA, cu sprijinul  Consiliului Judeţean Sibiu. Date fiind numeroasele ediţii ale Târgului care vor fi organizate în anul 2011, alături de variatele evenimente ce vor mai avea loc în Muzeul în Aer Liber în acest an, vă aducem la cunoştinţă avantajele achiziţionării unui abonament anual pentru familie în valoare de 40 lei, în cazul bugetarilor doar 20 lei, iar pentru elevi şi studenţi 7.5 lei.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică