Președintele nostru-al tuturor, Traian Băsescu, a declarat recent, la Covasna, că susține ideea regionalizării României, în viitorul proiect de Constituție. „Vă pot spune că în proiectul de modificare a Constituţiei eu introduc ideea de regiuni. (…)
De ce optez pentru această organizare? Pentru că, în principiu, cred că diminuarea cheltuielilor aparatului de stat, fie că e vorba de aparatul central sau aparatul local, este la fel de importantă. În momentul de faţă avem foarte multe consilii judeţene, dacă punem şi sectoarele Bucureştiului, avem o birocraţie extrem de ridicată, care ar putea fi simplificată, eventual, prin organizarea unor astfel de structuri administrative la nivelul unor regiuni”, a declarat Traian Băsescu.
Deloc întâmplător, șeful statului a ales să susțină acest lucru la Covasna, într-o zonă unde declarația nu-i poate aduce decât mult capital electoral. Niciunde altundeva decât în zona Harghita-Covasna nu sunt mai puțini naționaliști și deci mai puțini potențiali detractari. De unde deducem că președintele re-intră în atmosfera electorală, în cazul în care această stare l-ar fi părăsit vreodată.
Cel mai probabil, dacă ține la susținerea UDMR (și ține!), Băsescu va propune – sau va accepta – o entitate administrativă care să definească, în granițe nu neapărat stricte, Ținutul Secuiesc. Chiar dacă președintele neagă criteriile etnice, nu va putea nega argumentele politice. Iar UDMR nu pierde niciodată.
Deși invocă lipsa banilor, sau cheltuirea lor excesivă, Traian Băsescu va cheltui totuși milioane de euro pentru un referendum de Constituție care să reîmpartă o țară deja împărțită. Dar nu se poate ca Traian Băsescu să vină în an electoral fără o întoarcere la popor, nu-i așa? Și nu se poate nici ca Traian Băsescu să accepte regionalizarea PSD, care funcționează în acest moment, potrivit legii. Dacă se vrea într-adevăr o diminuare a birocrației locale, este un deziderat simplu de realizat, pe baza celor șapte regiuni care funcționează bine-mersi în România.
Marea împărțeală în scop electoral, pentru candidatul PDL la Cotroceni și Băsescu drept “tătuc”.