sibianul vonica are o nouă ambiţie după ce a ajuns la 300 miloane de euro: să facă una din marile fabrici de medicamente
Foto - zf.ro

sibianul vonica are o nouă ambiţie după ce a ajuns la 300 miloane de euro: să facă una din marile fabrici de medicamente
Foto - zf.ro

Afaceristul Ilie Vonica, care controlează grupul de firme Polisano, cu afaceri de peste 300 mil. euro pe piaţa farmaceutică şi a serviciilor medicale private, are în vedere o extindere puternică anul acesta pe segmentul de clinici şi spitale private prin noi deschideri, dar continuă şi dezvoltarea altor linii de business, conform zf.ro.

sibianul vonica are o nouă ambiţie după ce a ajuns la 300 miloane de euro: să facă una din marile fabrici de medicamente

Prioritate are un spital care necesită aproape 20 mil. euro şi care este în Sibiu. Într-un in­ter­viu acordat Ziarului Financiar, Vonica a transmis un mesaj op­timist spunând că „lucrurile se îmbu­nătăţesc în mediul de afaceri şi în cel bancar”. „Băncile revin la noi, după o perioadă de răceală, şi ne întreabă dacă nu avem nevoie de finanţări. Întotdeauna avem ne­voie pentru că vrem să ne dezvoltăm”, spune Vonica. În 2010, antre­prenorul român a avut investiţii reduse pe piaţa ser­vi­ciilor me­di­cale private.Sibianul în vârstă de 55 de ani poate fi considerat unul dintre cei mai puternici antreprenori din industria farma şi a serviciilor de sănătate.Businessul său, de peste 300 mil. euro şi 1.500 de angajaţi, include un distribuitor de medicamente (Polisano), o reţea de farmacii (Reţeta), o fabrică (Polipharma Industries), o reţea de clinici generaliste (Clinica Polisano), una de dializă, centre de fertilizare in vitro şi un spital privat (la Sibiu).

Iar pe lista de proiecte Vonica mai are două spitale, în Sibiu şi Bucureşti, dar şi extindere pe fiecare dintre aceste linii.”Avem şi alte investiţii în curs, spre exemplu în fabrica de medicamente, în spital, clinici, centre de fertilizare in vitro, centre de dializă, dar şi alte proiecte”, a mai spus Vonica, fără să ofere şi alte detalii legate de valoarea totală a investiţiilor.

Deşi are un business diversificat, cea mai mare firmă din grup rămâne distri­buţia, care anul trecut a avut o cifră de afaceri de 245 de milioane de euro, „cu o profita­bilitate bună de câteva procente”. În urmă cu un an afacerea din distribuţie se oprea în jurul a 190 de milioane de euro.

Reţeaua de farmacii Reţeta pe care o deţine are aproape 50 de unităţi, iar omul de afaceri anunţă că va continua să se ex­tindă şi în curând va începe să promo­veze brandul. „Deja am deschis unităţi în multe oraşe în care nu am fost prezenţi”, a mai spus Vonica. În România, potrivit datelor INS, există peste 7.000 de farmacii. Conform unei analize a ZF, cea mai extinsă reţea este de Sensiblu, care are 240 de farmacii.

Nu scapă din ochi clinicile şi spitalele

Când vorbeşte despre afacerile sale din piaţa serviciilor medicale private, primul cuvânt pe care îl rosteşte este extindere, iar proiectele pentru cele două spitale, la Sibiu şi Bucureşti, sunt cele mai importante.Astfel până la sfâşitul anului, omul de afaceri va ajunge la final cu o investiţie de circa 20 de milioane de euro într-o unitate la Sibiu, pentru ca apoi să urmeaze cea din Capitală. „Prin deschiderea celor două spitale noi din Sibiu şi Bucureşti se vor crea câteva sute de noi locuri de muncă”, a spus Vonica, dar a fost rezervat în a oferi mai multe detalii despre aceste proiecte. Spune că în aceste spitale vrea să atragă medici din Europa, care să vină să presteze servicii sau să asiste operaţii printr-un sistem de telemedicină. „Medicii parteneri îşi desfăsoară activitatea în multe spitale din lume. Vreau să îi aduc ca şefi de orchestră, ca formatori în spitalele şi clinicile Polisano. Un alt concept pe care vreau să-l dezvolt este telemedicina”, a mai spus proprietarul Po­lisano. Separat de proiectul de spital din Bucureşti, Vonica are deja trei clinici în Capitală şi urmează să deschidă alte două. Piaţa din Bucureşti este extrem de competitivă, cei mai mari operatori fiind localizaţi aici. „Tot în Bucureşti functionează două centre de dializă şi alte şapte în ţară. Intenţionăm să ajungem la 12-13 centre de acest fel, în perioada următoare”, a mai spus el. Tot de Bucureşti se leagă şi deschiderea unui centru de fertilizare in vitro, care va fi deschis luna viitoare, al doilea după cel de la Sibiu. În acest domeniu, a continuat Vonica, urmează să pună bazele unei reţele naţionale.

Cu fabrica aproape gata

Anul trecut, omul de afaceri a anunţat că are în derulare şi investiţii într-o fabrică de medicamente la Sibiu, singurul segment de business pe care nu îl atacase până la acea dată. Prin această investiţie, Vonica devine unul dintre puţinii antre­prenori români care mai deţin unităţi de producţie. Cu excepţia Antibiotice Iaşi, con­trolată de Ministerul Sănătăţii, toate fabricile ro­mâ­neşti mari de medicamente au fost cumpărate de multinaţionale. Alte fabrici construite după 1990 sunt Sindan Pharma (în prezent Actavis) şi Labormed, dar şi Europharm (în prezent deţinută de GSK) şi Fiterman Pharma (capacitate de mai mici dimensiuni).De altfel, omul de afaceri Mihai Miron, care a construit în anii ’90 fabrica Euro­pharm din Braşov, vândută apoi către GSK, a revenit în industria farma şi se concentrează în prezent pe distribuţie şi retail, dar are şi activităţi de producţie de mici dimensiuni.”Am dorit dintotdeauna să mă dezvolt şi în industria de me­dicamente. În momentul de faţă acest proiect se numeşte Polipharma Industries. Este un proiect ce se dezvoltă pe mai mulţi ani şi este o investiţie de mai multe milioane de euro. Va fi una dintre marile fabrici de me­dicamente din România”, a explicat omul de afaceri, care nu a dorit să dea alte detalii legate de capacitatea de producţie, cifra de afaceri ţintită sau investiţia finală.

Fabrica va avea mai multe secţii de producţie medicamente solide şi in­jectabile, iar în prezent este în evaluare obţinerea GMP-ului (standarde ne­ce­sare pentru orice pro­ducător de medicamente) pentru prima secţie de produse generice solide.

CITIŢI AICI ÎNTREG MATERIALUL DIN ZIARUL FINANCIAR

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. De la fabrici care au mai trecut prin asa ceva si care au fost trecute la multinationale sau la fonduri de investitii.
    Eu sunt prezent aici la Sibiu. Si fabrica a inceput sa miste.