Sorin Ovidiu Vîntu a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru şantaj şi ameninţare. Vîntu i-ar fi cerut lui Sebastian Ghiţă 150.000 de euro şi l-ar fi ameninţat cu moartea pe Ghiţă. „Ţi-au şuierat gloanţele pe la urechi. Mă refer la propriu”, i-a spus Vîntu managerului Realitatea TV, Sebastian Ghiţă.
Iată stenogramele:
S. Ghiţă: Vorbim pe şleau toate alea.
SOV: Chiar pe şealu, pe şleau. Jur că nu am înregistrat. N-am nimic în maşină.
S. Ghiţă: Nici eu
SOV: Tocmai că am venit cu o maşină care nu e nici măcar monitorizată de ăştia de la SRI, că nu se ştie că e din parcul meu de
maşini. Al meu. Mă rog, al meu.
S. Ghiţă: Vorbim corect noi doi fără să-i lăsaţi pe ei să…
SOV: Discutăm acum ca între doi băieţi: un golan bătrân şi unul tânăr.
S. Ghiţă: Eu?
SOV: Ţi-am dat două lecţii. Te-ai bazat pe forţă ţi-am arătat că mă p.. pe forţa ta. Lasă-mă ca să discutăm, cu golani şi cu alea. Că tu vii dintr-o lume cinstită, ordonată civilizată, ai tăi au fost ok. Eu vin dintr-o mahala ţigănească, de prin pârnaie, contrabandă cu de aştia, asta e lumea… eu am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt de unde vin şi cine sunt. Prietenul tău Măgureanu îţi poate confirma că mi-a dat ok-ul că să împuşc rakeţii de pe teritoriul României.
S. Ghiţă:nu-l cunosc
SOV: Şi am împuşcat sute, nu zeci. Când spun împuşcaţi mă refer a propriu. Nu mi-e teamă ca ai ceva pe tine mă doare în p… Acum discutăm doar între noi. Deci pe chestie de forţă şi ţigani. Prietene, am condus toată reţeau de bulibaşi lucra pentru mine, toată. Pe timpul certificatelor de proprietate. Lucrau pentru mine. Riscau 25 de ani sau glonţul. Înainte lucrau pentru mine furau din fabrici macarale, alea, alea şi duceau argint industrial la italieni. Tu nu ştii nimic despre mine. Decât legendele făcute de proşti. Ca tine, la modul cel mai serios, am îngropat prin dealurile de prin Moldova.
S. Ghiţă: E a treia oară.
SOV: Iniţial am vrut să-ţi administrez lecţia maximă ca să dau o lecţie tuturor.
S. Ghiţă: Să mă îngropaţi?
SOV: Bă, puştiule! La mine aşa ceva nu înseamnă că e politică interzisă. Face parte din materialul de lucru când sunt supărat sau am interes mare de apărat. Eu nu glumesc cu astea. M-am gândit după aceea că ai venit cu inima deschisă. Fii atent aici. Ţi-au şuierat gloanţele pe la urechi. Mă refer la propriu. Când ai vorbit de moarte ţi-am spus să nu vorbeşti de ce nu ştii. Deci bătrâne, la propriu m-am gândit!
S. Ghiţă: Eu nu!
SOV: Da tu. Ai venit cu inima deschisă.
Sorin Ovidiu Vîntu a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru şantaj şi ameninţare. Potrivit procurorilor, Vîntu i-ar fi cerut lui Sebastian Ghiţă 150.000 de euro pentru a renunţa la cererea de reziliere a contractului cu Asesoft. Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ au dispus la data de 19 aprilie 2011 începerea urmăriri penale, iar miercuri, reţinerea inculpaţilor Sorin Ovidiu Vîntu şi Cezar Ion Ilie, pentru şantaj, informează Ministerul Public.
Sorin Ovidiu Vîntu nu poate fi acuzat de şantaj, ci cel mult de ameninţare, spune avocatul Alice Drăghici. Juristul susţine că înregistrarea care conţine o presupusă discuţie dintre Vîntu şi Sebastian Ghiţă nu a fost făcută publică de acesta din urmă, ci de persoane din Parchetul General.
„Şantajul e sancţionat de la 6 luni la 5 ani. Depăşeşte abia cu un an bariera minimă care permite arestarea preventiva de 4 ani. Ameninţarea nu poate face obiect al luării măsurii arestării preventive. Pedeapsa e mai mică, 3 luni-un an sau amendă. Din înregistrare nu rezultă aspecte de şantaj. Partea vătămată nu-şi permite să facă publice probe din dosar. Sursa e chiar Parchetul general. Înregistrarea e autorizată, altfel nu era luată ca probă în dosarul de urmărire penală”, a declarat avocatul Alice Drăghici pentru Realitatea TV.
Sursa: Realitatea.net
ASCULTĂ ÎNREGISTRAREA CARE AR REDA CONVORBIREA DINTRE CEI DOI ŞI CITEŞTE OPINIA AVOCAŢILOR.