Oamenii de afaceri Octavian şi Călin Buzoianu din Cluj, care deţin direct şi indirect 58,1% din acţiunile producătorului de transformatoare electrice Retrasib Sibiu (RTRA), vor lansa în perioada 6 – 25 mai o ofertă de preluare obligatorie în valoare de 10,67 milioane lei (2,6 mil. euro) pentru achiziţionarea restului de 41,8% din acţiunile companiei de la minoritari.
Preţul oferit în cadrul operaţiunii este de 0,51 lei/unitate, puţin sub nivelul la care acţiunile Retrasib se tranzacţionau pe parcursul şedinţei de ieri, de 0,52 lei/unitate. Oferta va fi intermediată de societatea de brokeraj IFB Finwest. Ofertanţii care deţin împreună 58,1% din acţiunile Retrasib sunt Trafo Proiect SRL, cu 19,9% din acţiuni, Hold Invest SRL, care deţine o participaţie de aproape 14%, Dana Anca Buzoianu, cu 1,2% din capital, respectiv firma Scando Trading SRL, Cătălin Buzoianu şi Octavian Buzoianu, care deţin împreună puţin peste 1% din companie. Potrivit prospectului, grupul a împrumutat circa 2,2 mil. euro pentru a strânge fondurile necesare demarării ofertei. sursa: ZF.ro
Vezi mai jos o galerie foto de la vizita de anul trecut a lui Emil Boc la Retrasib[nggallery id=504]