Primarul municipiului Sibiu a mărturist joi că dacă cumva s-ar întâmpla la anul ca sibienii să nu îl mai aleagă primar, va reveni la catedră să predea elevilor fizică.
Primar al Sibiului din anul 2000, Klaus Iohannis spune că de fiecare dată înainte de alegeri ia în calcul și varianta de a nu mai fi ales pe funcția actuală.
Iohannis spune că cel mai probabil va reveni la meseria de profesor.
”La modul teoretic am luat în calcul această variantă de fiecare dată. Eu am fost dascăl la Brukenthal şi nu am nicio problemă să mă întorc acolo, dar probabil că mi-ar trebui o perioadă de reacomodare”, a spus joi primarul Sibiului.