companiile chineze promit costuri mici pentru a investi în autostrada sibiu - piteşti

companiile chineze promit costuri mici pentru a investi în autostrada sibiu - piteştiCompaniile chineze au asigurat Guvernul român că vor participa la licitaţiile pentru proiecte majore de investiţii şi că vor solicita preţuri reduse pentru executarea lucrărilor, cerând însă un tratament nediscriminatoriu faţă de alte firme şi interesându-se şi de un eventual ajutor de stat.

companiile chineze promit costuri mici pentru a investi în autostrada sibiu - piteşti

Premierul Emil Boc, aflat în China, a declarat, sâmbătă, că i-a asigurat pe investitorii chinezi că toate aceste licitaţii vor fi derulate conform normelor UE în domeniu.

Reprezentanţii Guvernului român se află în China pentru a negocia mai multe proiecte economice, precum reactoarele 3 şi 4 ale centralei culearo-electrice de la Cernavodă, noi capacităţi de cărbune Termoelectrica la Doiceşti, autostrada Sibiu-Piteşti, linia de metrou Bragadiru-Voluntari, dar şi vânzarea la bursă a 15% din acţiunile Transelectrica (TEL), au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, surse oficiale.

Alte proiecte în care Guvernul român încearcă să îi atragă pe investitorii chinezi sunt linia metrou Bragadiru-Voluntari, a doua centură a Capitalei şi podul rutier peste Dunăre Brăila-Tulcea.

Guvernul este reprezentat la discuţii de premierul Emil Boc, ministrul Economiei, Ion Ariton, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Din delegaţia premierului fac parte şi reprezentanţi ai firmelor Murfatlar, Vin Export Focşani şi Crama Vanju Mare, care îşi vor prezenta oferta.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică