CSU Sibiu a pierdut primul meci oficial din această toamnă. Universitarii lui Cătălin Vulc au fost învinşi duminică seară cu 82-89, de BCM U Piteşti. Fostul jucător al Sibiului, Popa Calotă a fost cel mai bun jucător al oaspeţilor.
Weekendul nefast pentru sporturile de echipă din judeţul nostru a continuat din păcate astăzi.
După ce ieri la fotbal, Voinţa şi Gaz Metan au luat bătaie, astăzi şi CSU a suferit o înfrângere, la prima apariţie oficială în faţa propriilor fani.
CSU a mers cap la cap cu Piteştiul, doar primele 10 minute, când scorul a fost 24-24. Argeşenii, cu o echipă foarte puternică au făcut spectacol însă în sfertul doi. Cu un Calotă în zile mari, argeşenii au intrat la pauză un avantaj reconfrotant, tabela indicând scorul de 9 puncte, scor 37-46.
La Sibiu cei mai buni au fost americanii Riley şi Wisseh, cei doi fiind de altfel şi cei mai eficienţi marcatori. CSU a reuşit să recupereze în ultimele 20 de minute doar 2 din cele 9 puncte diferenţă, Piteştiul impunându-se oarecum meritat.
Sibiul suferă în apărare şi în ceea ce priveşte valoarea jucătorilor români, iar argeşenii au luat un aport important în privinţa calificării mai departe.
CSU Sibiu:
Howard 8, Riley 25, Kearse 5, Craciun 8, Wisseh 42, Bercean 4.
BCM U Pitesti:
Kazarnovski 7, Stefanovic 6, Vujacic 37, Calota 30, Isleam 9
poze n-avem?
cupa, zic eu, nu prea conteaza dar incepe campionatul si va fi foarte dificil sa intram in play off. macar de-ar fi ramas haiduc.
Cand au reusit sa recupereze vreo 14 puncte in 10- si se facuse 68 la 67 pentru noi, chiar credeam ca o sa invingem :(. Pacat…