Tanarul de 34 de ani era in coma profunda de doua zile. In ciuda eforturilor medicilor de la Spitalul Judetean Sibiu, Lucian Gancea a decedat in dimineata zilei de vineri, 14 octombrie.
Politia Sibiu continua cercetarile pentru a determina exact cum s-a produs accidentul de la Saliste.
„În aceste clipe tragice pricinuite de trecerea fulgerătoare în nefiinţă a celui care a fost agent şef adjunct de poliţie Gancea Lucian, un om, un prieten şi un coleg deosebit, ne alăturăm familiei îndoliate şi mult îndurerate, transmiţându-le sincerele noastre condoleanţe pentru această grea pierdere. Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze de-a drepta Sa, în Marea Împărăţie a Cerurilor!” se arată în mesajul colectivul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.
A făcut stop cardiac
„În acestă dimineaţă, pacientul în vârstă de 34 de ani, ajuns la spital în urma unui accident rutier, a intrat în stop cardio-respirator, acesta a fost resuscitat mai bine de o oră. Din păcate, pacientul nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, medicii fiind nevoiţi să declare decesul. Starea pacientului a fost critică pe parcursul celor două zile de spitalizare”, spune Raluca Puşcă, purtător de cuvânt la Spitalul Judeţean Sibiu.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.