galerie foto un microbuz a intrat într-un tractor, pe dn 1. cinci bărbaţi au ajuns la spital (video)

Cei cinci au între 30 şi 40 de ani, şi sunt din judeţul Hunedoara. Toţi au scăpat cu răni uşoare.Poliţiştii spun că vinovat de producerea accidentului este şoferul de pe tractor, care a intrat pe DN 1 de pe un drum lateral fără să se asigure.

galerie foto un microbuz a intrat într-un tractor, pe dn 1. cinci bărbaţi au ajuns la spital (video)

 „Din primele cercetări efectuate la faţa locului se pare că vinovat de producerea acestui accident este conducătorul autotractorului care nu a respectat indicatorul oprire ieşind de pe un drum lateral în drumul naţional şi a intrat în coliziune cu autoturismul Mercedes care circula regulamentar din direcţia Sibiu spre Braşov”, a spus agentul principal Cristian Roncea, din cadrul Serviciului Rutier Sibiu.

Şoferul şi patru pasageri din microbuz au ajuns la spital, însă cu toţii au scăpat cu răni uşoare.

„Au ajuns cinci pacienţi la noi, din fericire leziunile sunt relativ uşoare, contuzii, un singur pacient cu fractură la un arc costal, pacienţii au primit tratament simptomatic la noi şi urmează mai departe să facă tratament prin medicii lor de familie”, a spus Constantin Roşca, medic şef al Unităţii Primiri Urgenţe.[nggallery id=765]

Video: adevarul.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică