ei sunt cei 12 finalişti ai supershowului x factor în faţa marelui test

ei sunt cei 12 finalişti ai supershowului x factor în faţa marelui testDintre sutele şi sutele de persoane care s-au prezentat la audiţiile din ţară, doar 12 concurenţi mai au acum şansa de a-şi schimba radical viaţa în cadrul supershowului X Factor. Recunoaşterea la care au visat se află acum la un pas de ei, alături de cel mai mare premiu din istoria show-urilor de televiziune din România: 200.000 de euro! Până a ajunge însă acolo, cei mai buni dintre cei buni se află în faţa celui mai dur test de până acum: confruntarea celor mai bune voci, a celor mai carismatice prezenţe în galele live ale concursului! Prima confruntare live a supershowului X Factor va avea loc sâmbăta aceasta, de la 20.20 la Antena 1.

ei sunt cei 12 finalişti ai supershowului x factor în faţa marelui test

În cadrul celei mai recente ediţii X factor, emoţiile au fost extraordinar de mari atât pentru semifinalişti, cât şi pentru cei trei juraţi. Adrian Sînă, Mihai Morar şi Paula Seling au fost confruntaţi cu un verdict important. Juraţii s-au transformat din evaluatori în mentorii celor trei grupe de concurenţi. Astfel, Adrian Sînă va coordona categoria de concurenţi cu vârste peste 25 de ani, Mihai Morar va fi mentor la categoria de concurenţi cu vârste sub 25 de ani, iar Paula Seling va sprijini concurenţii din categoria grupuri. Lupta se va muta de pe scenă, acolo unde au loc interpretările, la pupitrul juriului. Fiecare dintre cei trei mentori îşi va dori să fie cel care va descoperi factorul X în grupa sa, iar lupta orgoliilor va începe!

Şi pentru concurenţi lupta va fi grea. Timpul petrecut în casa juraţilor le-a dovedit că pot găsi în mentorii lor aliaţi puternici, dar şi evaluatori duri. Jumătate dintre semifinalişti nu au avut forţa de a-i convinge pe juraţi şi invitaţii acestora că locul lor este în continuare pe scena X Factor. În etapa vizitei la casa juraţilor, concurenţii au primit fiecare câte o melodie pe care au interpretat-o după aproape două zile de pregătire. Interpretarea finală a fost paşaportul lor de trecere în galele live ale concursului, iar un cuvânt important de spus în acest sens l-au avut şi invitaţii speciali ai juraţilor: Laurenţiu Duţă, Alexandra Ungureanu şi Alexander Rybak. După evaluarea finală, 12 nume au rămas în competiţia X Factor! Între ei se află câştigătorul supershowului şi al marelui premiu oferit de Orange, 200.000 de euro.

Sâmbăta aceasta, la X Factor, emoţiile au fost la cote maxime! Din cei mai buni 24 de concurenţi ai emisiunii, au fost selectaţi 12 finalişti care se află acum în faţa unor noi provocări: galele live! Telespectatorii au rămas şi de această dată aproape de preferaţii lor, susţinându-i din faţa micilor ecrane. X Factor s-a clasat şi sâmbătă, 22 octombrie, pe primul loc în topul preferinţelor acestora, atât la nivelul targetului comercial al Antenei 1, cât şi în rândul publicului din mediul urban. În minutul de aur, 766.000 de telespectatori din mediul urban urmăreau X Factor, emisiunea înregistrând un vârf de audienţă de 6.6% rating şi 21.7% cotă de piaţă. Săptămâna următoare, telespectatorii vor avea posibilitatea de a-i susţine în mod direct pe concurenţii lor preferaţi, votându-i şi ajutându-i să-şi împlinească marele vis.

X Factor s-a situat din nou în vârful clasamentului audienţelor înregistrând pe tronsonul orar 20.20-23.45, un rating de 4.9 % şi 12.8 % cotă de piaţă la nivelul targetului all urban. Emisiunea a fost lider de piaţă şi la nivelul targetului 15-54 urban înregistrând un rating de 5.8% şi 17.5% share.

Categoria sub 25 de ani. Mentor: Mihai Morar

Andrei Leonte:

Andrei Leonte are 22 de ani şi studiază în Bucureşti. Andrei s-a făcut remarcat încă de la audiţii când a cântat aproape fără greşeală piesa trupei The Script, „The man who can’t be moved”, venind pe scenă cu poza lui Natalie Portman. În cadrul vizitei la casa juraţilor, Andrei l-a covins atât pe Mihai Morar cât şi pe invitatul său, Laurenţiu Duţă că merită un loc în finală interpretând melodia “Rolling in the deep” de Linkin Park. Andrei a început să cânte încă din copilările, însă s-a hotărât să se ocupe de muzică cu seriozitate abia în clasa a IXa. De atunci, a început şi lecţiile de canto. Spre sfârşitul liceului a reuşit să-şi convingă părinţii să accepte transferul lui la liceul de arte, Andrei studiind în acel moment la o clasă de filologie.

“Deşi am avut norocul să fiu primit pe scene mari şi să lucrez cu oameni care mă intimidau, cel mai mult îmi place să vorbesc despre săptămânile în care am cântat pe stradă în Italia – fară microfon, fără scenă, fără lumini. Totul unu la unu. Şi merită, fiindcă nu cred că aş fi putut primi o confirmare mai puternică decât atunci când reuşeam să fac pe cineva să zâmbească sau să se oprească lângă mine”, spune concurentul. Pe lângă împlinirea marelui său vis de a câştiga X Factor,  Andrei işi doreşte să aibă în viitor “momentul lui pe Wembley”.

Irina Florea:

Irina Florea are 16 ani, dar o voce foarte puternică. Tânăra din Jimbolia a venit la audiţii în Timişoara şi a convins juriul că merită să meargă mai departe cântând „These boots are made for walking”. Telespectatorii au fost şi ei impresionaţi de Irina, prestaţia ei din emisiune făcând în mai puţin de o săptămână 50.000 de vizualizări pe site-ul emisiunii şi pe Youtube. Memorabilă este şi interpretarea melodiei “My Immortal” (Evanescence) din tabăra de pregătire,  dar şi “Don’t speak” (No Doubt), permisul ei de trecere în galele live.

“De când am început să cânt, am avut parte de aprecieri dar şi de ironii. Acest lucru nu m-a descurajat, ci dimpotrivă m-a determinat să lupt pentru ceea ce îmi doresc, şi anume să cânt. De asemenea, mi-am dorit să merg la un liceu de muzică în Timişoara, însă am renunţat.  Am crezut că ar fi corect să urmez toţi paşii pe care artiştii îi fac, să am o specializare în acest domeniu. Am rămas în oraşul meu natal, unde am exersat timp de opt ani şi încă exersez. Îmi place prea mult să cânt şi nu am putut să renunţ la muzică, sincer. E împotriva voinţei mele să fac acest lucru”, spune Irina.

Nicolae Ovidiu Nae

Ovidiu Nae a venit la X Factor încrezător că poate câştiga. Nu îl recomandă doar vocea, ci şi felul în care dansează, iar de asta i-a convins pe deplin pe juraţi în tabăra de pregătire, dar şi în cadrul vizitei în casa mentorului Mihai Morar şi a invitatului acestuia, Laurenţiu Duţă.

“Am descoperit că am talent încă de la vârsta de 4 ani, ulterior făcând parte dintr-un cor vocal alături de care am participat şi la câteva emisiuni televizate din vremea aceea. La X Factor voi încerca să impresionez juriul şi publicul arătându-le că sunt un artist complet, care poate dansa, cânta şi transmite emoţie prin interpretarea unei piese”, spune Nicolae Ovidiu Nae.

Antonia Filip

Antonia Filip are 19 ani şi este din Deva. În cadrul vizitei la casa juraţilor, concurenta i-a impresionat pe Mihai Morar şi Laurenţiu Duţă interpretând o melodie a artistei Lady Gaga, “Paparazzi”.

“De mică am început să cânt pornind de la simplul fapt că tot timpul era muzică în casa mea. Am fost încurajată să cânt văzând artişti precum Michael Jackson, James Brown pe casete video. Tot timpul încercam să fac cea ce făceau ei pe scenă şi tot timpul dădeam mini-concerte în sufragerie. Cel mai fericit moment din viaţa mea pe plan muzical a fost ocazia pe care am avut-o în Germania, şansa de a experimenta lumea dulce-acrişoară a muzicii. Acolo, am avut oportunitatea de a lucra în studio cu trupe, producători, am compus piese”, spune Antonia Filip.[nggallery id=766]

Categoria peste 25 de ani. Mentor: Adrian Sînă

Cristian Parmac

Cristian Parmac este şomer şi îşi câştiga existenţa cântând în diverse baruri şi cluburi. A venit la audiţiile din Constanţa şi s-a făcut remarcat  interpretând o melodie din repertoriul lui Mika. Juraţii au pariat pe el şi nu s-au înşelat, tânărul repetând figura frumoasă de la audiţii şi în tabăra de pregătire, asigurându-şi astfel un loc în următoarea etapă a show-ului.

“Am început să studiez vioara la 7 ani, iar talentul muzical l-am moştenit de la tatăl meu. El m-a susţinut până la un moment dat când a realizat că timpul trece repede şi meseria de muzician poate aduce şi neplăceri, în primul rând din punct de vedere financiar. Au fost momente în ultimul timp când am vrut să fac orice altceva în afară de muzică şi consider că X-Factor ar fi ultima mea şansa pentru a mă afirma”, spune Cristian.

Diana Hetea:

Diana Hetea este una dintre concurentele care are şanse să câştige X Factor. Are 32 de ani şi a venit la X Factor convinsă că niciodată nu este prea târziu să îţi îndeplineşti visul.  A ales să cânte la audiţii melodia No One, a Aliciei Keys. În cadrul vizitei la casa juraţilor, i-a convins pe Adi Sînă şi Alexandra Ungureanu interpretând “If I were a boy” (Beyonce).

“Am urmat cursurile liceului de muzică „Ion Vidu” din Timişoara. Ideea a aparţinut bunicului meu care mi-a făcut cadou o vioară; poate pentru că a observat înclinaţia mea timpurie către muzică. De pe vremea când nu eram în stare să ţin vreun instrument în mână, cântam cât mă ţinea vocea. A fost un drum greu până la recitaluri şi turnee cu orchestră au trecut mulţi ani de muncă asiduă, de dimineaţa devreme până noaptea târziu. Nu îmi pare rău, pentru că tocmai acest efort extraordinar m-a făcut să fiu ceea ce sunt azi, mi-a dat o viziune specială asupra vieţii. A trebuit să studiez muzică, a trebuit să abandonez ceea ce părea a fi şansa vieţii mele, doar pentru a descopei că drumul meu este cu totul altul. Totul a dus la momentul acesta. Trebuia să ajung aici şi nu îmi pare rău!”

Iulian Vasile:

Iulian Vasile a demonstrat încă o dată că aparenţele înşală. Tânărul cu look de lăutar a uimit  juriul, prezentatorii, publicul din sală şi telespectatorii cu abordarea sa originală asupra piesei “I feel good”, dar şi cu dezinvoltura sa de pe scenă. La tabăra de pregătire cântând “Save tonghit”, Iulian s-a descurcat suficient de bine încât să  treacă în etapa următoare. Iulian şi-a convins mentorul şi în cadrul vizitei la casa juraţilor când a interpretat Purple Rain (Prince).

“Mi-am descoperit talentul la 5-6 ani şi ceva timp mai târziu am urmat cursurile Şcolii Populare de Arte (canto). De când am început să cânt, am întâmpinat dificultăţi legate de imaginea mea, de culoare. Chiar şi atunci când canţi bine, poţi pierde în favoarea unor persoane cu o imagine mai bună, dar fără prea multe calităţi muzicale. Ştiu că nu aş renunţa niciodată la muzică pentru a urma un alt drum. Nu ştiu altceva mai bun decât să cânt!”, spune Iulian Vasile.

Alin Văduva:

Alin Văduva are 25 de ani, a venit la audiţii în Constanţa şi a reuşit cu vocea şi look-ul său să impresioneze nu doar juriul, ci şi sala plină ochi. Tânărul despre care Mihai Morar a spus că el “crede că este un artist cu mii de discuri vândute în străinătate”, a interpretat la audiţii piesele „I need a dollar” şi „Feeling good”, reuşind să obţină  nu doar 3 de Da din partea juraţilor X Factor, ci şi votul publicului.

“Mi-a plăcut muzica de când eram foarte mic şi având o memorie auditivă bună fredonam multe melodii care erau pe gustul meu la aceea vreme. Momentul în care am hotărât că  vreau să fac muzică a fost la vârsta de 12 ani, însă la vârsta de 14 ani am început să merg la Palatul copiilor din Craiova, unde am avut un profesor de canto şi am luat destul de repede contactul cu scena. Persoana care m-a remarcat a fost însă profesoara de  biologie, care întâmplător i-a ţinut locul profesoarei de muzică pentru o singură oră. Eram în clasa a VIII-a şi nimeni nu ştia că eu pot cânta, nici măcar colegii. Dânsa a fost impresionată şi mi-a spus privindu-mă sincer în ochi că asta trebuie să fac, să cânt! Acum, cred că muzica va face întotdeuna parte din viaţa mea”, spune Alin.

Categoria grupuri.  Mentor: Paula Seling

T&L

Trupa T&L a fost cu siguranţă cea mai exotică apariţie de la X Factor. Nigerianul Gabriel Uche şi  frumoasa Larisa Ciortan au venit la audiţiile din Constanţa şi a făcut juriu să parieze pe ei. În vreme ce tânăra are o afinitate pentru muzica pop, Gabriel este un fan al rap-ului.  Experienţele fetei într-ale muzicii sunt mai vechi, ea participând chiar la X Factor UK.

“Ne-am cunoscut în ianuarie printr-o prietenă comună şi trupa am înfiinţat-o cu o săptămână înaintea audiţiilor X Factor. Numele trupei reprezintă iniţialele numelor noastre de scenă,  Thrillerman şi Larisa. Abordăm stiluri variate, precum R&B, Pop, Soul, Reggae sau Hip-hop şi ne dorim să fim originali şi să venim cu ceva nou”, spune T&L.

Refresh:

Puscaşu Cornel şi Ungurianu Andrei formează trupa Refresh. Tinerii s-au prezentat la audiţiile din Bucureşti, unde nu au reuşit să impresioneze prea tare juriul, dar au strâns numărul necesar de voturi pentru a merge mai departe.  Şansa primită a fost de bun augur, căci la bootcamp s-au reabilitat şi au reuşit să se califice pentru etapa a treia. Acum cei doi au ajuns în finală şi vor trebui să facă faţă testelor din cadrul galelor live.

“Ne-am cunoscut în liceu, mai exact în clasa a IX-a. De atunci, ne leagă o prietenie foarte strânsă. La început am cântat separat, după care am încercat să facem un duet. Acest duet a avut succes şi de aici ne-a venit idea de a forma trupa  FLASH. Numele Refresh l-am ales pornind de la trupa pe care am înfiinţat-o împreună în urmă cu câţiva ani şi pentru că noua trupă e ca un refresh pentru ceea ce am făcut până în acest moment”, spun cei doi concurenţi.

X treme

Este o trupă formată de membrii juriului. Prestaţiile Ligiei Moldovan, Oanei Sârbu şi Ralucăi Apostol nu i-au convins pe juraţi că merită să treacă ficare mai departe, însă au avut încredere în potenţialul lor şi au speculat absenţa trupelor feminine pe piaţa muzicală din România. Astfel, membrii juriului le-au propus celor trei să facă o trupă, iar ele au acceptat. Le vom vedea mai departe în etapa galelor live.

“Începutul carierei mele în muzică a fost unul destul de ciudat, deoarece de la şapte ani toată familia spunea că voi ajunge o gimnastă de performanţă, ei susţinând că am foarte mult talent. Un rol foarte important în cariera mea muzicală îl are mama mea, care de la început a fost alături de mine la toate festivalurile şi spectacolele, atât financiar, cât şi moral. Ea m-a sprijinit până pe la 14 ani în ceea ce priveşte orele de canto, mişcare scenică, interpretare, tot. Niciodată nu m-am gândit să renunţ la muzică. La un moment dat, am simţit o mică descurajare şi nesiguranţă,  dar m-am pus repede pe picioare şi am continuat să fac ceea ce îmi doresc”, spune Ligia Moldovan.

“Am descoperit că am talent pe la 5-6 ani. În 2004 am intrat într-o trupă de hip-hop şi cântam cu încă trei băieţi; ei făceau versurile, negativele şi îmi aduc aminte că ne chinuiam să înregistrăm într-o cameră de apartament. Am reuşit să organizăm propriul nostru spectacol cu bilete, cu intrare cu tot. Pot să spun că am umplut sala şi asta ne-a bucurat foarte tare. În continuare, vreau să construiesc o carieră în muzică. Asta mi-am dorit de mică şi nu mă văd făcând altceva”, spune Oana Sârbu.

“Am început să cânt de la vârsta de 4 ani şi a fost un talent moştenit de la părinti, în special de la mama. Prin participarea la concursuri locale, judeţene, naţionale şi încurajări pentru a merge mai departe, am ales acest drum. Pe plan profesional, mi-aş dori din suflet o carieră în muzică, dar şi una de magistrat şi intenţionez să merg mai departe la facultăţile de Drept şi Ştiinte Politice pentru a-mi urma şi acest vis”, spune Raluca Apostol.

Duo Voice:

Duo Voice a fost printre primele trupe care s-au făcut remarcate la X Factor.  Elena Huţu şi Sucilea Marcus au cântat la audiţii „I’ll be there”, melodia lui Mariah Carrey şi Trey Lorenz şi l-au făcut pe Morar să spună „X Factor vă vrea”. Cu toate acestea, ochiul critic al lui Adrian Sînă a observat că Elena nu se ridică la acelaşi nivel de pregătire ca şi colegul său, însă le-a dat şansa să arate că pot mai mult la Bootcamp.  În tabăra de pregătire, Elena a fost surpriza plăcută. Cei doi au reuşit să treacă şi de proba de coregrafie. S-au numărat printre semifinalişti şi acum îşi vor pune talentul la încercare în cadrul galelor live.

“Ne cunoaştem din clasa aVI-a şi de atunci cântăm împreună la foarte multe concerte şi concursuri. Vocile noastre se potrivesc foarte bine împreună şi suntem prieteni foarte buni. Numele trupei porneşte de la faptul că suntem două voci în armonie”, spune Duo Voice.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică