salamul de sibiu creşte cifra de afaceri a grupului agricola bacău

salamul de sibiu creşte cifra de afaceri a grupului agricola bacău385,31 milioane lei este cifra de afaceri înregistrată de Grupul de firme Agricola Bacău după primele 9 luni ale anului 2011, cu 23 % mai mult faţă de cifra de afaceri înregistrată în perioada similară a anului 2010 (313,69 mil. lei). Salamul de Sibiu Agricola Bacău  continuă să fie lider de piaţă în segment cu 45% cotă valorică.

salamul de sibiu creşte cifra de afaceri a grupului agricola bacău

Agricola Internaţional SA, cea mai importantă companie a Grupului de firme Agricola Bacău, care integrează linia de business carne de pasăre (pe lângă linia de business magazine proprii şi Operatorul Logistic), a înregistrat în primele 9 luni ale acestui an o creştere a cifrei de afaceri cu 19%, ajungând în prezent la circa 256,18 mil. lei. Vânzările de carne de pui Agricola Bacău au crescut constant în primele nouă luni ale acestui an, iar comparativ cu perioada similară din 2010,  creşterea este de 22% în volum, în contextul în care piaţa a scăzut în vară, în plină sezonalitate.

“La 1 octombrie volumele de carne de pui comercializate atingeau 23.300 tone, prin urmare credem că vom atinge ţinta de 31.000 tone la sfârşitul anului, în contextul în care în 2010 vânzările au depăşit cu puţin 26.000 tone carne de pasăre. În continuare, exportul de carne de pasăre reprezintă 22% din producţia de carne pe care o realizăm, adică s-a dublat ca pondere faţă de anul trecut ”, a declarat Grigore Horoi, preşedinte Agricola Bacău.

Principalele ţări în care exportă Agricola Bacău sunt Germania, Olanda, Franţa, Grecia şi Marea Britanie.

Vânzările de preparate din carne fierte- afumate şi salamuri crude uscate, obţinute la Salbac, companie din cadrul Grupul Agricola Bacău, îşi menţin creşterea înregistrată la jumătate acestui an. Astfel,  după 9 luni acestea continuă să fie mai mari cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care piaţa mezelurilor este în scădere cu 10 procente. În schimb, la grupa salamurilor crude uscate, pe o piaţă staţionară, creşterea înregistrată de produsele Agricola Bacău este de 24% atât în volum, cât şi în valoare.

„Pentru gestionarea dificultăţilor generate de criza economică generalizată la nivel mondial, Agricola Bacău a ales o strategie de creştere. Investim în competenţe şi, mai nou, în dezvoltarea extensivă a propriei reţele de magazine.  Inovăm, punem suflet în ceea ce facem, încercăm să ne diferenţiem. Produsul nostru de mare preţ – Salamul de Sibiu Agricola Bacău  continuă să fie lider de piaţă în segment cu 45% cotă valorică, iar Puiul Fericit şi-a adjudecat titlul de „Cel mai bun produs nou” la Premiile Piaţa 2011 graţie votului de încredere primit de la cei mai semnificativi comercianţi din România”, a declarat Grigore Horoi, preşedinte Agricola Bacău.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică