Voința a pierdut cu greu în fața lui Dinamo. Sibiul a cedat cu 1-0

Voința a pierdut cu greu în fața lui Dinamo. Sibiul a cedat cu 1-0Dinamo a învins cu emoţii pe Voinţa Sibiu, scor 1-0, cu portarul Cristi Bălgrădean în formă maximă, dar în ciuda tuturor emoţiilor avute „câinii” spun că nu s-a pus problema învingătoarei.

Voința a pierdut cu greu în fața lui Dinamo. Sibiul a cedat cu 1-0

Nicolae Badea şi-a criticat jucătorii pentru prestaţia din prima jumătate de oră şi l-a felicitat pe goalkeeper-ul dinamovist pentru evoluţia din această seară. În acest meci arbitrii au avut de luat câteva decizii controversate, iar Badea a precizat că meciul a fost trăit la cote maxime şi la Miami acolo unde Cristi Borcea a resimţit din plin deciziile nefavorabile luate de arbitri.

„Sibiul a avut ocazii clare după ce am marcat noi şi dacă ne raportăm doar la cele 12 minute, când ei au ratat, se poate spune că meritau mai mult, dar având în vedere tot meciul, cu tot respectul pentru egalii Stelei din prima etapă, nu cred că s-a pus problema învingătorului. Trebuie să învingem şi cu Mioveni, lucrurile trebuie luate foarte în serios.

Astăzi, în primele 20-25 de minute, jucătorii noştri au fost prea siguri de victorie şi asta s-a văzut. Omul meciului a fost Bălgrădean, chiar dacă omul victoriei a fost Ionel Dănciulescu. Bălgrădean a avut patru intervenţii cu totul remarcabile şi a evitat un egal în „Ştefan cel Mare”. Au fost emoţii şi la Miami, am vorbit cu domnul Borcea la pauză şi în timpul reprizei secunde. Cristi era marcat de meciul cu Braşovul, când am avut şi un gol anulat, el asta îşi amintea”, a declarat Nicolae Badea la DolceSport.

sursa: http://www.prosport.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică