Românii vor avea la dispoziție pentru Crăciun 82.000 de brazi autohtoni de la Romsilva. Preţurile de valorificare vor fi similare cu cele din anii trecuţi, respectiv între 10 şi 30 de lei, fără TVA.
Brazii cu o înălţime de până în 1,30 metri vor avea un preţ de 20 lei, cei până în doi metri – 25 lei, iar între doi şi trei metri – 30 lei. Pentru molid şi alte răşinoase preţurile vor fi de 10 lei – pentru o înălţime până în 1,30 metri, 15 lei până în doi metri şi 20 lei pentru molizii de peste doi metri. Preţurile nu conţin TVA, potrivit unui comunicat al Romsilva.
Solicitările pentru exemplare mai mari de trei metri sunt considerate comenzi speciale, iar preţurile vor fi aprobate în comitetul director al direcţiilor silvice, pornind de la tariful minim de 20 lei/metru (fără TVA). Pentru fiecare metru din lungime se taxează cu minimum 20 de lei.
Romsilva precizează că brazii vor fi recoltaţi, în principal, prin lucrări curente de îngrijire a arboretelor tinere şi prin lucrări prevăzute în planurile de gospodărire a pădurilor (amenajamentele silvice).
Cele mai mari cantităţi vor fi recoltate de pe raza judeţelor Sibiu (8.100 bucăţi), Suceava (6.700 bucăţi), Vrancea (4.900 bucăţi), Caraş-Severin (3.400 bucăţi), Cluj (4.000 bucăţi), Prahova (4.700 bucăţi) şi altele.
Potrivit RNP, după recoltare toţi brazii vor fi marcaţi cu un sigiliu special emis de Impimeria Naţională pentru evitarea ilegalităţilor.
În cazul în care comercializarea se face de către ocoalele silvice în locuri ce implică unele cheltuieli suplimentare (transport, manipulare, depozitare, taxe, chirii), aceste cheltuieli vor fi adăugate preţurilor minimale prezentate.
Brazi importați la prețul mediu de 30 euro
Romsilva precizează că Direcţiile Silvice vor onora, cu prioritate, cererile populaţiei, direct sau din depozite amplasate în zona pieţelor şi oboarelor. Excedentul va fi comercializat, în condiţiile legii, prin intermediul societăţilor comerciale, pornindu-se licitaţia sau, după caz, negocierea, de la preţurile minimale prezentate.
Romsilva nu îşi propune să acopere necesarul de brazi pentru Crăciun deoarece sunt agenţi comerciali care aduc pomi din import, dar şi proprietari privaţi de păduri care vin pe piaţă cu brazi sau molizi. Pe de altă parte, hipermarketurile şi magazinele de bricolaj sau de mobilă vând pomi de iarnă din import, dar la preţuri mult mai ridicate decât cele de pe piaţa locală.
Cei mai mulţi brazi din import vin din Danemarca, Ungaria, Germania şi Polonia, dar şi din Olanda, Austria şi Italia, la preţuri medii de 30 euro.