Finanţatorul echipei Voinţa Sibiu, Ioan Hămbăşan, ia în considerare să se retragă de la club după ce echipa sa a fost defavorizată de arbitri. Nemulţumirea acestuia e legată şi de faptul că ieri a fost suspendat pentru 4 etape de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal pentru că ar fi pătruns la vestiarul arbitrului la meciul Sibiu – CFR.
„Aşa ceva e incredibil, e mai mult decât băgatul pumnului în gură. Am fost informat şi eu de oamenii din club că am fost suspendat pentru 4 etape şi trebuie să plătesc o amendă de 2.400 de lei. Pentru ce? Nu am făcut nimic în afara regulamentului. Liga nu are bani şi ia de la cluburile mici? Scrie şi în raportul arbitrului Radu Petrescu că pe drumul către vestiare i-am spus că ar trebui să îi fie ruşine pentru ce a făcut şi l-am întrebat dacă ştie cât de greu se fac banii din fotbal… Nici vorbă să îl înjur şi nici nu am fost la vestiarul arbitrilor, acest lucru o poate confirma şi observatorul partidei. E strigător la cer că sunt amendat, e o bătaie de joc. La iarnă voi analiza foarte bine situaţia. Dacă se vor continua cu arbitrajele ostile iau în considerare să mă retrag de la echipă. Sibiul va dispărea astfel din Liga I, nu cred că va dori cineva să preia clubul”, a spus Hămbăşan pentru www.prosport.ro.
au in engleza un cuvant pentru asta: ”quitters”. si nu-i de bine si n-are nimic de-a face cu demnitatea, chiar din contra.
daca se desfiinteaza vointa propun sa se interzica infiintarea de echipe de fotbal profesioniste in orasul sibiu. e lucrul la care chiar nu ne pricepem:continuitatea la fotbal. nu a rezultatelor, a cluburilor. alte orase au echipe infiintate acum 100 de ani, dar in sibiu a fost mare performanta daca una a rezistat 20 de ani. e bataie de joc la adresa suporterilor, care investesc bani, timp si sentimente. inteleg motivele financiare(care cu putin efort se pot rezolva, tot s-ar gasi investitori, undeva)da’ alea gen ”nu sunt rezultate” sau ”ne-am suparat pe sat”., nu. sincer, as cere daune morale celor care ar desfiinta vointa.
trebuie sa fii tare, sa nu pui la suflet toate jignirile si nedreptatile si sa-ti faci oameni la liga, sa-i platesti (spagiuiesti) bine, sa furi, sa minti, sa inseli etc. si atunci o sa cistigi.