Primarul Klaus Iohannis a primit vineri, 2 decembrie, în cadrul evenimentului GALA TRANSILVANIA 2011, distincţia „cel mai apreciat primar din Transilvania”.
Distincţia i-a fost acordată primarului Sibiului ca urmare a rezultatelor unui sondaj realizat de divizia Metro-Polls, a companiei Imagine Events din Tîrgu-Mureş, componenta de cercetare a proiectului fiind supervizată tehnic de către un board de specialişti condus de Călin Moldovan-Teselios, director de cercetare, Metro Media Transilvania şi expert în comunicare socială, marketing politic, activitate de cercetare şi publicistică.
Cercetarea a fost aplicată la nivelul judeţelor: Sibiu, Cluj, Braşov, Mureş, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Alba, Harghita, Covasna şi Hunedoara. Volumul eşantionului a fost de 2.500 subiecţi, marja maximă de eroare admisă fiind de +/-2%. Perioada de aplicare a chestionarului a fost septembrie – octombrie 2011.
În cadrul Galei au fost premiate oraşul, judeţul, brandul, primarul, personalitatea publică, actorul, cântăreţul, politicianul, sportivul, evenimentul, staţiunea turistică şi universitatea cele mai apreciate din Transilvania, anuntă sibiu.ro.