Caravana Garfield a pornit şirul evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă, sâmbătă, 3 decembrie 2011 în Bucureşti şi va continua în Sibiu, în data 10 decembrie. Vor urma încă trei orase, Valcea, Iaşi şi Suceava.
Garfield aduce frumuseţea Crăciunului alături de Craiasa Zăpezii şi Spiriduşi, împreună cu care îi invită pe toţi prietenii din Sibiu la un eveniment deosebit în care: se va decora bradul, se vor organiza jocuri şi concursuri cu premii surpriză şi se vor realiza decoraţiuni deosebite pentru brad în atelierele de creaţie. De asemenea, toţi cei prezenţi se vor bucura de un program artistic deosebit.
Garfield va da tonul colindelor lângă brad, va acorda, ca de obicei, autografe şi se va fotografia cu toţi cei prezenţi.
”Vă aşteptăm pe toţi să petreceţi câteva ore magice alături de Garfield şi de prietenii lui. Toţi cei care doresc să vadă ce surprize a pregătit Garfield pentru minunata lună a cadourilor, pot intra pe www.caravanagarfield.ro”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.