Dacă sunteţi în Sibiu în perioada 19-21 decembrie, atunci ar trebui să fiţi oaspeţii noştri la spectacolul Spărgătorul de nuci! Teatrul de Balet Sibiu, în colaborare cu Central Florida Ballet, vor prezenta în luna decembrie un spectacol de excepţie, avându-i în distribuţie atât pe balerinii din Sibiu, cât şi o parte din balerinii companiei americane.
Colaborarea dintre cele două companii de balet s-a născut din dorinţa de a aduce în atenţia publicului faptul că în arta dansului există un limbaj comun. Acest lucru este evidenţiat în primul rând de Teatrul de Balet Sibiu, din a cărui componenţă fac parte balerini de origine română, americană, japoneză, finlandeză, italiană, iar Central Florida Ballet accentuează acest lucru tocmai prin această colaborare.
În Statele Unite ale Americii, pe 10 şi 11 decembrie, o parte dintre balerinii Teatrului de Balet de Sibiu vor urca pe scena Teatrului Linda Chapin din Orlando, alături de întregul colectiv al companiei Central Florida Ballet.
,,Spectacolul a primit apelativele de Spărgătorul pirotehnic de Nuci (USA Today) şi una dintre cele 5 producţii cu adevărat excepţionale ale naţiunii (CNN Headline News). De curând, Southeast Tourism Society a numit spectacolul drept unul din cele 20 evenimente de top ale regiunii de sud-est ale S.U.A. În acest an vor avea loc spectacole în Orlando în perioada 9-11 decembrie, având ca invitaţi, în premieră, dansatorii Teatrului de Balet din Sibiu, România”, potrivit www. southwestorlandoliving.com.
În România, cele două companii au deosebita plăcere de a vă invita la cele 5 spectacole desfăşurate pe durata a 3 zile la Casa de Cultură a Sindicatelor, după cum urmează:
luni 19 decembrie, ora 19.00- PREMIERĂ NAŢIONALĂ
marţi, 20 decembrie, ora 19.00
miercuri, 21 decembrie, ora 19.00
Surpriza constă în faptul că nu doar cei mari se vor bucura de această producţie. Pentru cei mici s-au programat 2 reprezentaţii speciale în zilele de marţi, 20 decembrie şi miercuri, 21 decembrie, ambele începând la ora 11.00.
Biletele se pot procura :
– de luni până vineri între orele 10.00 şi 17.00 de la Casa de Cultură a Sindicatelor, etaj 1, lângă secretariat
– în seara reprezentaţiei de la Casa de Cultură a Sindicatelor în limita locurilor disponibile.
Preţul unui bilet întreg este de 10 lei şi 5 lei cu reducere pentru elevi, studenţi, pensionari.