Resortul de schi și snowboard, Arena Platoș, sărbătorește în 18 decembrie World Snowboard Day, eveniment internațional ce are loc concomitent în 31 de țări.
World Snowboard Day a ajuns la cea de-a șasea ediție iar în România se serbează doar la Arena Platoș, duminică, 18 decembrie. În total, WSD se serbează în 112 resorturi din 31 de țări, din America de Nord până în Africa de Sud sau în Asia.
Deși vremea nu a fost generoasă cu pârtiile de schi din țară, cu tunuri de zăpadă s-a reușit acoperirea unei întregi pârtii la Arena Platoș, pe care vor fi construite obstacolele artificiale necesare desfășurării concursului. Concursul va avea loc pe pârtia D iar pentru concurenţi nu se va percepe taxă de participare. Spectacolul va începe cu demonstrați de freestyle urmând ca apoi concurenții să își arate îndemânarea în sărituri spectaculoase peste kicker sau în păstrarea echilibrului pe rails-urile și pipe-urile ce vor fi instalate pe pârtie. La finalul concursurilor, riderii vor putea viziona documentarul „Sleeping Giants” iar ziua se va încheia cu primul party în noul apres-schi al resortului Arena Platoş. „Deși nu avem condițiile de zăpadă pe care ni le-am dori vom sărbători această zi, devenită tradiție la Arena Platoș, alături de celelalte 112 resorturi din lume”, spune Martin Freinademetz. Marele câştigător al concursului va fi premiat cu un skipass de sezon la Arena Platoş, locul secund cu un skipass pentru două weekenduri iar ultimul loc pe podium va primi drept premiu un skipass pentru un weekend. Formularul de înscriere și declarația ce trebuie completată de tutorii legali, pentru concurenții care încă nu au împlinit 18 ani, pot fi descărcate la adresa www.arenaplatos.ro. Înscrierile la concurs se pot face în avans, prin email, la adresa cristina.badiu@arenaplatos.ro sau la faţa locului, înaintea startului concursului.
World Snowboard Day este primul dintr-o serie de evenimente ce vor fi găzduite în resortul de schi și snowboard Arena Platoș. În 6-7 ianuarie, pe pârtiile complexului va fi organizat pentru a doua oară Transilvania Rookie Fest, un concurs internațional de freestyle în care sunt așteptați cei mai buni tineri snowboarderi din lume. Înscrierile în concurs sunt deschise oricăror tineri snowboarderi care au aprobarea părinților și se fac prin email, la adresa cristina.badiu@arenaplatos.ro.