bursa din sibiu este aproape de a închide cel mai slab an din 2005. care sunt cauzele?

bursa din sibiu este aproape de a închide cel mai slab an din 2005. care sunt cauzele?Bursa din Sibiu va încheia cel mai probabil cel mai slab an din ultimii şase în 2011, până la această dată fiind tranzacţionate în decursul anului circa 1,56 milioane de contracte futures, cu 3,8% sub performanţa anului precedent, conform zf.ro.

bursa din sibiu este aproape de a închide cel mai slab an din 2005. care sunt cauzele?

Un număr mai mic de contracte futures transferate pe piaţa operatorului de la Sibiu nu a mai avut loc din 2005, an în care s-au realizat aproape 700.000 de contracte.

Din anul 2006 numărul de contracte futures tranzacţionate la Sibiu s-a aflat într-o cădere continuă, în ciuda încercărilor conducerii operatorului de revigorare a tranzacţiilor şi succesului pe care l-au avut în acest an contractele pe indicele Dow Jones denominat în lei.

Deşi românii au fost din ce în ce mai atraşi de tranzacţiile cu expunere pe piaţa americană prin intermediul contractelor futures pe indicele Dow Jones, care au crescut lună de lună în acest an, contractele futures pe SIF-uri, care în anii precedenţi realizau 98% din volumul operatorului, a scăzut semnificativ.

Una dintre posibilele cauze pentru numărul de tranzacţii în scădere de la bursa din Sibiu este concurenţa acerbă impusă de operatorii de pe piaţa Forex (piaţa valutară internaţională) care au investit sume importante cu scopul de a atragere interesul românilor pentru speculaţii.

Totodată, brokerii autohtoni le-au pus la dispoziţie speculatorilor în ultimii ani tot mai multe metode de a tranzacţiona pe pieţele internaţionale prin propriile platforme care le oferă o gamă largă de instrumente, precum acţiuni, CFD-uri, contracte futures şi altele.

În septembrie, conducerea operatorului bursier Sibex, în frunte cu Cristian Sima, a decis să prelungească programului de tranzacţionare până la ora 23:15 faţă de 19:00 cât era anterior, fapt ce a contribuit semnificativ la creşterea banilor rulaţi de speculatori pe această piaţă.

Turbulenţele de pe bursele internaţionale au fost un alt factor important care a contribuit la creşterea rulajelor Sibex pe final de an în condiţiile în care variaţiile mari ale acţiunilor şi indicilor bursieri contribuie la potenţialele câştiguri pe care speculatorii le pot obţine.

Volumele din septembrie, octombrie şi noiembrie au fost cele mai bune luni din anul 2011, impulsionate de măsura de extindere a programului de tranzacţionare, care însă a redus şi mai mult lichiditatea pe contractele futures cu expunere pe acţiunile autohtone, speculatorii preferându-le pe cele internaţionale, care sunt mult mai lichide la această oră.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică