Atacantul celor de la Gaz Metan Mediaş, Cristi Bud, trăieşte o dramă după accidentarea suferită la finalul anului trecut, anunță gsp.ro.
Cristi Bud trece prin momente foarte dificile după accidentarea suferită în partida de Cupa României cu Politehnica Timişoara. Ca o ironie, atacantul a înscris singurul gol al meciului şi şi-a calificat echipa în semifinale, dar a aflat acest lucru cînd se afla la spital, unde se afla la Urgenţe după o intrare dură a fundaşului bănăţean Cristi Scutaru.
Bud s-a operat în Ungaria, dar veştile nu au fost deloc îmbucurătoare. „Doctorul s-a uitat la genunchi, a văzut RMN-ul, iar apoi mi-a zis că şansele de a mai juca fotbal sunt de 50 la sută, pentru că intervenţia chirurgicală ar fi trebuit să aibă loc la scurt timp după accidentare, şi nu la o săptămână distanţă.
Omul a fost corect cu mine şi nu mi-a ascuns nimic. Când am auzit, mi-au dat lacrimile. Nici nu am mai vrut să mă operez. Eram disperat, mă gândeam cum am să pot trăi fără fotbal. Soţia mea, Mihaela, m-a convins să intru la cuţit. La ora 11 eram pe masa de operaţie, totul a durat cam 4 ore. A fost o intervenţie foarte complicată, iar după ce mi-am revenit din anestezie a venit doctorul la mine şi mi-a zis că la genunchi a fost rupt cam tot ceea ce se putea rupe, toate ligamentele, meniscul şi capsula„, a fost dezvăluirea şocantă a atacantului