Nu ştim dacă respectivul personaj care deţine această maşină parchează aşa şi la el în Vâlcea, dar pe noi ne-a dat pe spate cu nesimţirea lui. Un cititor Ora de Sibiu ne-a trimis aceste fotografii surprinse în zona Iorga – Mihai Viteazu.
„Masina a fost ridicată de echipa de la Biroul de Ridicari Auto la scurt timp după ce am făcut aceste poze. Totusi cat de beat sa fi sa parchezi asa??”, se întreabă şi cititorul care ne-a trimis aceste poze.
Suntem bucuroşi că totuşi bolidul a ajuns la Biroul de Ridicări Auto. Poate aşa îi mai vine mintea la cap şoferului care a parcat într-un asemenea hal maşina.
Ia atitudine şi fă împreună cu Ora de Sibiu recensământul nesimţitilor, mitocanilor, mârlanilor sau cum vrei să le mai spui celor de ale căror gesturi şi comportament pe stradă, în trafic, în autobuz şi în cele mai neaşteptate alte locuri te loveşti zilnic . Împreună îi arătăm lumii întregi şi poate îi vindecăm de simptome şi oprim epidemia.
Ai surprins un mârlan ?
Trimite pozele sau filmările tale pe oradesibiu@gmail.com sau încarcă fotografia mai jos în Galeria Mârlanilor, sau filmuleţul, la secţiunea ADD VIDEO. [ngg_uploader]
daca nu era valcean nu se mai facea atata caz. Sibianule mai treci pe la scoala inainte sa te iei de olteni . Multi agramati in orasul asta al vostru
@popa: Hai sicitir oltene!! Plin de olteni prosti si necivilizati in Sibiu,in special aia din valcea,care dau dovada de o prostie imensa!! Degeaba va aciuati aici,ca tot nu deprindeti manierele!!
nu se parcheaza asa in Valcea stai linistit ” scriitorule” , mai sunt nesimtiti cum aveti si voi aici mandrii si plini de ei si ei isi spala masina cu bidonul ca zgarcenia nu ii lasa sa mearga la spalatorie. Eu sunt din Valcea si va spun sigur ca nu se parcheaza asa acolo, apropo nu va mai luati de valceni ca imi retrag publicitatea de la voi de pe site
Imaginile sunt mai mult decât edificatoare. Legat de reclama de pe site de dreptul d-stra sa o retrageti sau nu. Apropo…
u preluat de la nemti si unguri aere de superioritate. Daca ziaristul era profesionist nu redacta asa incidentul… Rusine!