Serele administrate de municipalitate se pregătesc deja de primăvară. Activitatea Serviciului Parcuri şi Zone Verzi este la fel de intensă iarna, mai ales în cele două sere pe care le coordonează, dar şi pe străzi şi în parcuri. Florile, arborii şi arbuştii produşi pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi reprezintă doar jumătate din materialul vegetal care va fi folosit în sezonul cald pentru a înfrumuseţa oraşul.
Sezonul toaletărilor a început din luna noiembrie. Lucrătorii Serviciului care se ocupă de spaţiile verzi din Sibiu sunt în teren din luna noiembrie pentru a efectua toaletarea arborilor, pentru că până în luna martie vegetaţia este în repaus şi permite astfel de lucrări. Se toaletează arborii de pe aliniamentele stradale şi, la solicitarea asociaţiilor de proprietari/locatari, se execută toaletări şi tăieri de arbori.
În această perioadă se toaletează gardul viu în zona Calea Dumbrăvii, Bulevardul Mihai Viteazu, Şoseaua Alba Iulia, Piaţa Unirii şi Gara Turnişor. Pentru toaletarea arborilor de pe aliniamentele stradale s-a intervenit în zona Record, strada Dulgherilor şi strada Revoluţiei. Şi în parcurile sibiene se lucrează: municitorii de la Zone Verzi curăţă solul de frunzele căzute şi alte resturi vegetale pentru a permite astfel în primăvară dezvoltarea vegetaţiei la nivelul solului. În prezent se lucrează în spaţiul verde din zona Cireşica.
Serele pregătesc deja materialul care va fi plantat în teren în primăvara şi vara anului acesta. Sunt pregătite în ghivece aproximativ 30.000 de plante anuale, printre care 4.000 de muşcate care se vor amplasa pe stâlpi şi 4.000 de plante bienale. Lucrătorii din sere recoltează ramuri de arbuşti foioşi pentru a produce astfel butaşii care ulterior se vor planta în teren. Aceasta este perioada în care se pregătesc şi florile Canna Indica. În primăvară vor fi plantate aproximativ 1.300 de astfel de flori, galbene, roşii şi portocalii.
Florile, arborii şi arbuştii produşi pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi reprezintă doar jumătate din materialul vegetal care va fi folosit în sezonul cald pentru a înfrumuseţa oraşul. Serviciul Parcuri si Zone Verzi va achiziţiona încă 40.000 de plante anuale şi aproximativ 6.000 de plante bienale.
În toamna anului trecut au fost plantate peste 12.000 de lalele în oraş, iar în primăvară urmează să se planteze 2.500 de arbuşti foioşi şi 750 de arbuşti răşinoşi. Un număr de 5.100 de fire de gard viu vor fi pregătite în primăvară pentru a fi plantate în teren şi pentru asociaţiile de proprietari care solicită. Vor fi plantaţi de asemenea peste 400 de arbori ornamentali, panseluţe şi alte tipuri de flori.