mic.ro dator vândut - cu 698 de milioane de lei datorii firma lui dinu patriciu și-a cerut insolvența

Mic.ro Retail, firma lui Dinu Patriciu care deţine magazinele Mic.ro, a intrat în insolvenţă, după ce Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, cererea companiei de deschidere a procedurii, RVA Insolvency fiind desemnat lichidator judiciar, anunță MEDIAFAX.

mic.ro dator vândut - cu 698 de milioane de lei datorii firma lui dinu patriciu și-a cerut insolvența

Compania s-a dezvoltat într-un ritm alert până în toamna anului trecut ciu sute de magazine deschise în toată țara, dar dezvoltarea s-a făcut în mare parte pe banii furnizorilor, care aveau facturi neachitate de peste 200 de zile. Reprezentantul companiei Mic.ro Retail a spus în faţa instanţei că lanţul de magazine duce lipsă de lichidităţi, în acest moment neputându-şi plăti datoriile faţă de creditori, au declarat surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, acesta a spus că datoriile Mic.ro Retail se ridică la 698 de milioane de lei către creditori.

Printre firmele care au cerut în acest an insolvenţa Mic.ro se numără compania de taximetre Meridian, Touring Europabus – aparţinând lui Dragoş Anastasiu, Vel Pitar şi grupul Ţiriac Auto.

Datoriile neplătite de mai multe luni, pe care lanţul Mic.ro le-a acumulat către o serie de furnizori, i-au făcut pe mulţi dintre aceştia să stopeze în ultimele luni livrările de mărfuri. Din acest motiv, rafturile magazinelor sunt pe jumătate goale. În plus, unii furnizori au început să se organizeze în asociaţii, pentru a avea mai multe şanse să recupereze banii.

Surse din piaţa de retail susţin şi că Mic.ro are chirii neplătite de mai multe luni în cazul multor magazine.

Dinu Patriciu deţinea în luna septembrie, prin intermediul Mercadia Holland, 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi Macro şi miniMax. In Sibiu au fost patru magazine MIC.ro.

Minimax-urile din județ s-au inchis și ele, firma fiid deținută tot de Dinu Patriciu și fiind de asemenea în insolvență.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică