Complexul „Hotel of Ice” de la Bâlea Lac va găzdui sâmbătă, 3 martie, prima mare petrecere publică din acest sezon.
Inedita petrecere din „lumea de gheaţă şi zăpadă” de la peste 2000 de metri altitudine, din inima Masivului Făgăraş, va fi organizată cu ajutorul partenerului de nădejde al Proiectului de Marketing Turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac” , Ciuc Premium.
Petrecerea va începe în jurul orei 21, imediat după ce se va încheia servirea cinei din Restaurantul de Gheaţă şi va dura până în zorii zilei de duminică. Atmosfera va fi încălzită la cote maxime de DreamCatchers Band, o apreciată trupă sibiană, dar şi de un DJ profesionist, ce va avea grijă ca toţi cei prezenţi să se simtă cât mai bine şi să aibă parte de o experienţă unică. Din program nu vor lipsi nici jocurile şi surprizele distractive, ingrediente ce vor asigura succesul unei petreceri memorabile.