controale la produsele de post în sibiu. dsv-ul a dat amenzi

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 7 amenzi în valoare de 4.300 lei la operatori economici din 2 unităţi de panificaţie, un laborator de patiserie, două depozite cu legume şi fructe, un supermarket şi un transportator, iar alţi 4 agenţi economici au fost avertizaţi.controale la produsele de post în sibiu. dsv-ul a dat amenzi

controale la produsele de post în sibiu. dsv-ul a dat amenzi

În perioada Postului Sfintelor Sărbători de Paşte, conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, organizează, prin personalul de specialitate, acţiuni de control la unităţile care procesează, depozitează şi comercializează produse alimentare de origine nonanimală, care sunt solicitate şi consumate în cantităţi mai mari decât în mod obişnuit, de către populaţia care respectă această tradiţie creştină.

Sunt controlate unităţi de fabricare a produselor de morărit şi panificaţie, a produselor de patiserie, unităţi de depozitare a legumelor, fructelor şi seminţelor, unităţi de fabricare a băuturilor alcoolice şi răcoritoare, precum şi unităţi care comercializează astfel de produse alimentare.

Se verifica respectarea cerinţelor privind condiţiile de igienă şi funcţionare a unităţilor şi a spaţiilor în care sunt manipulate, prelucrate şi depozitate produsele alimentare, condiţiile de depozitare a legumelor fructelor şi a seminţelor, evidenţa documentelor, calitatea produselor destinate vânzării, precum şi verificarea trasabilităţii (originea) materilor prime şi a produselor finite.

De la inceputul postului, au fost efectuate 63 de controale la 18 unităţi de panificaţie, 12 laboratoare de cofetărie, patiserie, paste făinoase, 15 depozite cu legume, fructe şi alte produse de origine nonanimală, 8 unităţi comerciale de tip hiper şi supermarket, 6 unităţi cu produse naturiste şi sectoarele de legume şi fructe din 4 piete agroalimentare.

În urma controalelor efectuate s-au constatat unele abateri de la normele specifice, respectiv :

întreţinerea necorespunzătoare a utilajelor, ustensilelor şi a ambalajelor în unităţi de morărit şi panificaţie;

manipularea şi transportul  materilor prime în condiţii neigienice;

depozitarea produse alimentare, nelotizate pe sortimente şi categorii de calitate

lipsa documentelor de identificare in special la alimentele valorificate in vrac;

lipsa spaţiului pentru colectarea produselor neconforme;

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 7 amenzi în valoare de 4.300 lei la operatori economici din 2 unităţi de panificaţie, un laborator de patiserie, două depozite cu legume şi fructe, un supermarket şi un transportator, iar alţi 4 agenţi economici au fost avertizaţi. De asemenea au fost comfiscate 5,2 kg. produse de patiserie în valoare de 119 lei, care prezentau modificări organoleptice.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică