Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu și Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga“ Sibiu prezintă duminică, 18 martie, ora 21:00, premiera spectacolului „Privește înapoi cu mânie“.
Ana Mujat și Codruța Vasiu au ales să lucreze împreună cu studenții de la Actorie din anul III și Master I un text esențial în dramaturgia contemporană, și anume piesa „Look back in anger/ Privește înapoi cu mânie“. Recunoscut ca un copil teribil al scenei europene, actorul și dramaturgul John Osborne (1929 – 1994) este unul dintre primii scriitori care au dezbătut rolul post-imperialist al Marii Britanii. „Privește înapoi cu mânie“ este povestea a patru tineri îndrăgostiți ce încearcă să își găsească locul în societate fără a se pierde unii de alții sau chiar pe ei însuși. Pentru Jimmy Porter (Constantin Podu) nu există nimic mai ucigător decât lipsa de entuziasm și emoție pe care o vede în generația sa, iar furia prin care privește lumea din jur devine fascinantă pentru Alison (Mihaela Săndulescu), soția sa, și Cliff (Claudiu Fălămaș), colegul lor de apartament. Întreaga lor existență urmează să fie zdruncinată când prietena din copilărie a lui Alison, Helena (Alexandra Ceaca), descoperă alienarea în care trăiesc cei trei.
Spectacolul va avea loc la Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere și Arte din bd. Victoriei nr. 5 – 7. Biletele au fost puse în vânzare la Agenția Teatrală și online pe www.tnrs.ro. Prețul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere.