Celebrul avocat Haralambie Voicilaș susține azi, 15 martie, cauza companiei TRIDENT în dosarul de insolvență aflat pe rol la Tribunalul Sibiu. Patronul Constantin Mateescu acuză de ilegalități administratorul judiciar BDO și vrea să demaște miza întregului dosar care a dus la bloicarea activității Trident.
Potrivit unui comunicat trimis azi noapte către presă, Trident își pune speranțe în justiția Tribunalului Sibiu, anume în soluționarea corectă a contestațiilor, acest fapt ducând la posibilitatea de redresare a debitoarei.
Neregulile comise în cursul procedurii insolvenței au apărut încă de la numirea noului administrator judiciar BDO Business Restructuring SRL. Astfel, instanță de judecată numește administratorul judiciar în cauza, în ciudă faptului că debitoarea a făcut dovadă că administratorul numit nu are asigurare profesională conform art.19 alin 9 din legea specială a insolvenței. Deși instanță stabilește prin sentință continuarea activității debitoarei, administratorul judiciar hotărăște încetarea acesteia, făcând loc unor cheltuieli aberante, acest fapt fiind sesizat chiar de către Directorul Direcției Gerenale a Finanțelor Publice Sibiu, acesta declarându-se a intrigat la culme” deoarece „Membrii comitetului de creditori au făcut o sedintă la București, în data de 26 august 2011, și au hotărât schimbarea. Să pună administrator judiciar pe Bdo Business. Cât credeți că i-a dat? Permiteți să citez: onorariu sumă fixă pe lună 3.000 de euro plus TVA, onorariu de succes după cum urmează: un procent de 10 la sută din sumele rezultate din vânzarea activelor debitoare, altele decât cele constituite garanție, un procent de 5 la sută din sumele rezultate din valorificarea bunurilor constituite garanție, un procent de 3 la sută din sumele rezultate din valorificarea bunurilor constituite drept garanție aplicabile în ipostază în care creditorul garant adjudecă bunurile constituite garanție în contul creanței. Am făcut un calcul orientativ. Un an de zile va dură procedura de faliment. Poate să obtin 8 milioane 310 mii lei, adică 6 la sută din masă credală”
Administratorul judiciar dovedește că manifestă lipsă de interes în redresarea activității debitoarei, neavând experiență în reorganizarea economică a vreunei societăți, singurul scop fiind lichidarea acestora prin vânzarea patrimoniilor. Această lipsă de interes rezultă și din neinsusirea de către a numeroaselor acțiuni ale debitoarei, aflate pe rolul instanțelor de judecată, acțiuni prin care Trident intenționează să recupereze sumele de bani neachitate de către debitorii săi.
Planul de business propus de Trident nu a fost vreodată pus în discuție, deși există posibilități reale de redresare economică, patrimoniul debitoarei ridicându-se la o valoarea impresionantă. Numai din închirierea spațiilor pe care această le deține, ar putea realiză venituri de aproximativ 300.000 euro/luna.
ISTORICUL DOSARULUI TRIDENT
DOSAR 592/85/2009/TRIBUNALUL SIBIU
In anul 2009 societatea comerciala ABA RO – investeste Tribunalul Sibiu cu cererea de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitoarei TRIDENT TRANS TEX, pentru o creanta incerta, cauza ce a facut obiectul Dosarului nr.592/52/2009
(TRIDENT TRANS TEX era in aceasta perioada in proces cu ABA RO la Curtea de Arbitraj, proces care a fost castigat.)
Instanta de fond prin doamna judecator Savu, admite cererea si dispune deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei TRIDENT TRANS TEX.
Recursul declarat de recurenta debitoare este respins de Curtea de Apel Alba la data de 14.10.2009.
Doamna judecator Savu a dispus desciderea procedurii insolventei cu taote ca Trident Trans Tex a platit toata suma pretinsa de ABA RO, inclusive penalitatile, chiar daca acestea au fost pretense in mod gresit si abuziv totodata.
Atacand decizia prin actiunea contestatiei in anulare ce a facut obiectul Dosarului nr.1237/57/2009, Curtea de Apel Alba admite contestaţia în anulare. Anulează decizia atacată şi fixează termen de judecată la data de 05.05.2010 pentru judecarea recursului.
La data de 16.06.2010 Curtea de Apel Alba se pronunta in sensul admiterii recursului, astfel incat cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de ABA RO impotriva debitoarei TRIDENT TRANS TEX, admisa de instanta de fond nu isi mai produce efectele.
Fiind in plina dezvoltare nu am dat importanta acestei cauze, stiind ca nu ne aflam in incapacitatea de a efectua plati .
Dosarul a fost suspendat, dar din cauza impactului pe care l-a avut zvonul potrivit caruia “TRIDENT este in faliment”, ne-am aflat in situatia de a solicita noi deschiderea procedurii insolventei , astfel se formeaza Dosarul nr.2909/85/2009/Tribunalul Sibiu.
In prela 592 mai adaugati ca s-a dispus de catre jud savu desch proc inso cu toate ca TTT a platit toata suma pretinsa de aba ro cuy penalitati cu tot chiar daca acestea au fost pretinse aiurea
DOSAR NR. 2909/85/2009 /TRIBUNALUL SIBIU
In 13.08.2009 Tribunalul Sibiu admite cererea formulată de debitoarea SC Trident Trans Tex SRL şi dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă, desemnând ca administrator judiciar provizoriu pe SC RELCO ACTIVE SRL
Intentia debitoarei era de reorganizare, nicidecum de lichidare a firmei.
La data de 02.06.2011 comitetul creditorilor format numai din banci, solicita schimbarea administratorului judiciar, instanta numeste un nou administrator judiciar pe BDO Business Restructuring SRPL, dispune încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu desemnat prin încheierea de deschidere a procedurii.
Dispune în sarcina administratorului judiciar nou numit, îndeplinirea tuturor atribuţiilor stabilite de Legea insolventei, prin încheirea de deschidere a procedurii insolventei şi a tuturor dispozitiilor stabilite de instanţă.
BDO SI (NE)RESPECTAREA PREVEDERILOR LEGALE
- I. CRM –MKB ROMEXTERA
Cesiunea creantei detinuta de ROMEXTERA catre MKB este nula
– CRM nu este banca, cu toate acestea creanta isi pastreaza dpdv al BDO calitatea de creanta bancara
– CRM nu detine fonduri pentru a achita cesiunea
– debitoarea nu si-a exprimat acordul cu privire la cesionarea creditului
–
- II. PIRAEUS
Piraeus se inscrie cu o creanta neexigibila.
Fara a tine seama de dispozitia administratorului judiciar, in concordanta cu prevederile art.36 din Legea 85/2006, potrivit carora de la data deschiderii procedurii insolventei se suspenda toate actiunile judiciare si masurile de executatre silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului, parata BC PIRAEUS BANK ROMANIA S.A., autorizeaza transferul de 1.804.197,72 lei din contul debitoarei.
Transferul fraudulos realizat de Piraeus nu reprezinta plata catre creditori cunoscuti in sensul dispozitiilor art.49 Legea 85/2006, deoarece debitoarea nu se afla in perioada de observatie, definita clar la art.3 punctul 15 din Legea 85/2006.
Intrucat transferul de bani a fost efectuat pentru acoperirea ratelor restante, consideram ca acest demers contravine dispozitiilor legale potrivit carora toate actele, operatiunile si platile efectuate dupa data deschiderii procedurii sunt nule, cu exceptia platilor curente si a acelor autorizate de catre judecatorul sindic.
Pentru ratele restante, parata avea solutia legala de inscriere la masa credala, conform notificarii transmise de catre administratorul judiciar, lucru ce s-a si intamplat, parata creditoare inscriindu-si creanta in tabelul preliminar de creante al debitoarei Trident Trans Tex.
Fapul ca acoperirea ratele restante pe care parata in calitate de creditoare constituie o executare silita a debitoarei in dauna celoralti creditori si in dauna debitoarei rezulta si din inscrierea acestei sume in tabelul preliminar de creante.
Prin urmare plata unui credit nu poate fi asociata atributiunilor din activitatea curenta, cu atat mai mult cu cat debitoarea Trident Trans Tex n-a convenit prin act aditional incheiat, dupa data deschiderii procedurii insolventei, cu parata BC PIRAEUS BANK ROMANIA S.A, continuarea rambursarii.
Cu privire la acest transfer fraudulos instanta urmeaza sa s epronunte in actiunea in anulare – DOSAR NR. 2909/85/2009/a3.
(pentru a evidentia punctele I si II atasam “contestatia la tabelul preliminar al creantelor depus de administratorul judiciar” / 24.11.2010)
- III. Tabelul creditorilor
– contine creante ale creditorilor care au depus la dosarul cauzei cerere de renuntare
– contine creante inscrise fara documente justificative
– contine creante ce au fost cesionate altor societati, cesiunile nu au fost luate in seama
IV. Raportul administratorului judiciar
Administratorul judiciar a fost numit la data de 02.06.2011.
In situatia in care Raportul completat este considerat a fi primul raport al administratorului judiciar in sensul dispozitiilor art.54 din Legea 85/2006 – acesta este tardiv , fiin depus la 01.09.2011.
Raportul intocmit de Administratorul judiciar BDO desemnat de instanta la data de 02.06.2011 este intocmit cu depasirea termenului prevazut de dispozitiile art. 54 Legea 85/2006 “(1) Administratorul judiciar va intocmi si va supune judecatorului-sindic, in termenul stabilit de acesta, care nu va putea depasi 20 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie din procedura generala.
Raportand data numirii 02.06.2011 la aceste prevederi legale, termeniul de 20 de zile se implineste la data de 23.06.2011.
Raportul completat este intocmit la data de 18.08.2011 si depus in sedinta din 01.09.2011.
In situatia in care Raportul completat este considerat a fi raportul administratorului judiciar in sensul in sensul dispozitiilor art.59 din Legea 85/2006 – Acesta este tardiv
Raportand data numirii 02.06.2011 la aceste prevederile art. 59 legale, termenul de 40 de zile se implineste la data de 13.08.2011.
Raportul completat este intocmit la data de 18.08.2011 si depus in sedinta din 01.09.2011.
BDO precizeaza in Raportul completat al administratorului juidiciar : “In conformitate cu dispozitiile art. 20 alin. Legea 85, am intocmit si depunem Raportul completat al administratorului judiciar privind cauzele care au generat starea de insolventa a debitoarei TRIDENT TRANS TEX S.R.L”
Prin urmare termenul de 20 de zile de la desemnarea administratorului judiciar prevazut de art. 20 invocat de administrator, inauntrul caruia avea obligatia de a intocmi un raportul privind cauzele care au generat starea de insolventa este depasit.
IMPORTANTA RAPORTULUI CAUZAL SI ACTIUNILE CE DERIVA DIN intocmirea acestuia
Prin aprobarea de catre Adunarea creditorilor din data de 26.08.2011 a Raportului privind cauzele si imprejurarile care au generat starea de insolventa a debitoarei, se confirma asa zisele pierderi inregistrate de debitoare, pierderi, obtinute ca urmare a unei analize economice incorect realizate de administratorul judiciar.
Deasemenea masura dispusa de comitetul creditorilor in temeiul dispozitiilor art.47 alin. 5 Legea 85/2006 are la baza acelasi Raport completat din 26.08.2011, raport intocmit peste termenul prevazut de lege si incalcarea regulilor de analiza financiar contabila cu scpoul de a evidentia asa-zisele pierderi.
Administratorul Mateescu Constantin prin contestarea raportului nr.1 care contine si raportul cauzal supus aprobarii adunarii creditorilor din 26.08.2011 contesta atat Raportul 1, cat si Raportul cauzal, iar anularea raportului cauzal pentru motivele aratate, intocmirea acestuia cu nerespectarea termenului prevazut de lege, conduce pe cale de consecinta la anularea Adunarii creditorilor din 26.08.2011.
Instanta primeste raportul depus de administratorul judiciar, fara a-I aplica vreo sanctiune desi acesta a fost intocmit si depus cu incalcarea termenelor prevazute de lege.
Administartorul judiciar urmareste sa induca instantei convingerea ca Raportul nr.1 depus de administratorul judiciar este primul raport al administratorului judiciar – in sensul dispozitiilor art. 54 Legea 85/2006, prin indicarea in continutul acestuia “va prezentam stadiul indeplinirii prevazute de lege de la numirea in aceasta calitate pana in prezent”.
La punctul 8 din acest raport Administratorul judiciar reda si Raportul cauzal completat, depus de catre administratorul judiciar si separat (nr.69/26.08.2011) , in scopul acoperirii erorii pe care a facut-o prin nedepunerea unui raport cauzal in termenul prevazut de art.59 Legea 85.
Desi evidente aceste aspecte, instanta retine Raportul nr. 1 depus de administratorul Judiciar care contine si Raportul cauzal intocmit cu nerespectarea termenului prevazut de lege.
Raportul cauzal contine date contabile informe pentru clarificarea carora am soliciatat instantei expertiza judiciara, solicitare care ne-a fost respinsa.
Pe baza informatiilor contabile incorect stabilite de catre administratorul judiciar, s-a ajuns la concluzia gresita ca debitoarea inregistreaza pierderi acesta fiind motiv de ridicare a dreptului de administrare si de propunere de catre administratorului judiciar de intrare in faliment.
Aratam ca intemeiat si pe aceasta solicitare de propunere de intrarea in faliment continuta in Raportul nr. 1 la punctul 8 acest raport nu este un raport lunar, deoarece potrivit legii propunerea de intrare in faliment nu se poate solicita prin raportul lunar intocmit conform art.21 Legea 85/2006, ci se poate solicita prin primul raport al administratorului judiciar (art.54) sau prin raportul administratorului judiciar intocmit conform dipsozitiilor art.59 Legea 85/2006.
In aceste conditii in care instanta nu clarifica situatia Raportului nr.1 si “lasa sa treaca neobservate” aceste aspecte foarte importante avand in vedere consecintele ce deriva din acesta suntem indreptatiti sa banuim ca instanta este partinitoare si inclina balanta in favoarea BDO, “acoperindu-le” prin sentintele pe care le da erorile de procedura privind indeplinirea atributiilor puse de lege in seama administratorului juduciar.
Astfel, Adunarea creditorilor din data de 26.08.2011 a aproba Raportul privind cauzele si imprejurarile care au generat starea de insolventa a debitoarei, confirmand asa zisele pierderi inregistrate de debitoare, pierderi, obtinute ca urmare a unei analize economice incorect realizate de administratorul judiciar.
Deasemena masura dispusa de comitetul creditorilor in temeiul dispozitiilor art.47 alin. 5 Legea 85/2006 are la baza acelasi Raport completat din 26.08.2011, raport intocmit peste termenul prevazut de lege si incalcarea regulilor de analiza financiar contabila cu scpoul de a evidentia asa-zisele pierderi.
Prin contestarea raportului nr.1 care contine si raportul cauzal supus aprobarii adunarii creditorilor din 26.08.2011 se contesta asadar atat Raportul 1, cat si Raportul cauzal, iar anularea raportului cauzal pentru motivele aratate, intocmirea acestuia cu nerespectarea termenului prevazut de lege, conduce pe cale de consecinta la anularea Adunarii creditorilor din 26.08.2011.
In conditiile in care instanta a trecut usor peste solicitarea noastra de a incuviinta o expertiza imperios necesara clarificarii situatiei financiare a debitoarei, nu incape indoiala ca in ciuda evidentei faptului ca administratorul judiciar nu respecta prevederile legale instanta de judecata nu numai ca nu i-a nici o masura prevazuta de lege , dar va proceda la continuarea judecarii cauzei privind pe debitoarea Trident Trans Tex, avand ca fundament informatii contabile incorecte, informatii pentru care vom dovedi ca sunt facute, cu rea credinta, pro causa si care urmeaza a face obiectul unei cauze penale.
“Raport completat al administratorului judiciar privind cauzele care au generat starea de insolventa a debitoare S.C. TRIDENT TRANS TEX SRL” nr.67/18.08.2011, este fals avand in vedere urmatoarele aspecte:
AJUSTARILE INREGISTRATE IN RAPORT DE CATRE ADMINISTRATORUL JUDICIAR PRIN SEMNATARUL ACESTUIA DOMNUL NICULAE BALAN SUNT NECONFORME CU REALITATEA
În Raport, la subcapitolul “Analiză venituri“, se arată că “s-au identificat o serie de înregistrări contabile care par să fi fost operate cu scopul de a creşte doar scriptic veniturile societăţii debitoare, conducând la raportarea unor rezultate operaţionale şi nete substanţial pozitive“.
Aceste venituri sunt raportate în contul de profit şi pierderi la grupa de “Alte venituri“ şi provin din tranzacţii cu firme afiliate din grupul Trident (firme care au acţionariat comun cu cel al debitoarei).
Administratorul judiciar, prin semnatarul Rportului domnul Niculae Balan, a constatat că aceste venituri nu au caracter de continuitate şi nu au generat fluxuri de numerar (înregistrarea scriptică a acestor operaţiuni patrimoniale având ca efect principal creşterea profitului raportat de societate).
Administratorul judiciar a arătat că rezultatele financiare raportate de S.C. Trident Trans Tex sunt artificial mărite datorită înregistrării unor facturi emise între firmele afiliate din grupul Trident şi a altor înregistrări care nu au la bază operaţiuni patrimoniale reale. Contrar celor rezultate din bilanţurile contabile, în fapt debitoarea a obţinut rezultat operaţional negativ începând cu anul 2008, pierderile accentuându-se în 2009 şi 2010.
În fapt, administratorul judiciar, prin semnatarul Rportului domnul Niculae Balan, nu trebuia să ajusteze veniturile înregistrate de debitoare din tranzacţiile cu firmele din grupul Trident. Aceste venituri trebuiau ajustate doar în situaţia în care se făcea dovada că sunt fictive sau că nu sunt realizate la preţuri de piaţă.
Dacă s-a ales varianta ajustării lor, pe considerentul că nu au caracter de continuitate şi nu au generat fluxuri de numerar, atunci trebuiau ajustate şi cheltuielile provenite din tranzacţiile cu aceleaşi părţi afiliate.
În cazul în care se dorea estimarea fluxului de numerar pe care societatea îl poate genera în viitor prin extrapolarea fluxului de numerar realizat în trecut, era potrivită ajustarea atât a veniturilor cât şi a cheltuielilor non monetare.
Potrivit prevederilor legale in materiei financiar contabila ajustarea veniturilor efectuată de administratorul judiciar, fără să constate că prin acele venituri facturate debitoarea nu a făcut decât să recupereze cheltuielile suportate din patrimoniul său în favoarea altor firme, este nelegala, consecinta directa a acestei operatiuni constand in denaturarea rezultatului financiar, in scopul evidentierii asa ziselor pierderi continue cu scopul de a solicita ridicarea dreptului de administrare a debitoarei.
Administratorul judiciar in Raport diminueaza veniturile din anul 2008, dar prin majorarea concomitenta a cheltuielilor cu aceeasi suma produce in mod voit o eroare in scopul dublarii impactului asupra rezultatului
DATORIILE SOCIETATII DEBITOARE NU AU CRESCUT IN PERIOADA DE OBSERVARE JUDICIARA, IAR PRIN DOCUMENTUL RAPORT SEMANTARUL ACESTUIA RELEVA CONTRARIUL
In fapt datoriile debitoarei nu au crescut în perioada de observare judiciară situată între 13.08.2009 – 31.12.2010.
Concluzia generală a raportului de expertiza extrajudiciara este că debitoarea, în perioada de la deschiderea procedurii insolvenţei şi până la data de 31.12.2010, „ nu a suferit pierderi din avere. “
- V. ASIGURAREA BDO
BDO este numit ca administrator judiciar fara a indeplini conditiile prevazute de dispozitiile art. 19 alin. 8 din Legea 85/2006 – “Inainte de desemnarea sa, administratorul judiciar trebuie sa faca dovada ca este asigurat pentru raspundere profesionala, prin subscrierea unei polite de asigurare valabile, care sa acopere eventualele prejudicii cauzate in indeplinirea atributiilor sale. Riscul asigurat trebuie sa reprezinte consecinta activitatii administratorului judiciar pe perioada exercitarii calitatii sale’.
In sedinta 02.06.2011 instanta pune in vedere administratorului judiciar BDO deja desemnat sa depuna dovada asigurarii profesionale, or acest fapt releva inca instanta a numit ca administrator judiciar o persoana care nu a facut dovada asigurarii profesionale, desi potrivit legii, art.19 alin 8 administratorul judiciar avea oblogatia sa o depuna anterior numirii, iar nu dupa numirea sa.
In aceste conditii instanta nici nu ar fi trebuit sa ia in calcul oferta depusa de BDO pentru desemnarea ca administrator judiciar, dar incalcand flagrant prevederile legale, instanta numeste in sedinta din 02.06.2011 ca administratior judiciar pe BDO, punandu-i in vedere sa faca dovada asigurarii raspunderii profesionale.
Conformandu-se dispozitiilor instantei, BDO depune dovada raspunderii profesionale, dar PENTRU O ALTA SOCIETATE si anume BDO AUDIT SRL.
http:*****
Se poate face un film despre astia …
O singura intrebare. La publicatia dumneavoastra nu se corecteaza articolele inainte de publicare? Exista in text extrem de multe cuvinte scrise gresit din cauza functiei de autocorectare. De asemenea, se vede ca textul la origine a fost scris cu diacritice, iar acum prin copiere acestea s-au pierdut. Chiar nu e nimeni jenat ca un articol de asa-zisa presa pare o compunere a unui elev agramat?
Aveți perfectă dreptate. Deocamdată nu ne permitem angajarea unui corector.
Mateescu nu spune cum negocia salariile cu angajatii?Jumate pe contract si jumate in plic…adica la pstile calilor!!Aviz sefilor de la ITM,cum si-au fac.angajatii
treaba!!!Despre contributia la sanatate ,CSA ,ce sa mai vb.!Sa-l ia …potera de mafiot!!!
http://www.financiarul.ro/2009/07/03/super-managerul-de-la-trident-nu-am-facut-niciodata-afaceri-cu-profit-de-doar-10-15-am-avut-si-perioade-in-care-castigul-era-1000/
Este corect ca o firma care are facturi neachitate de ani de zile, care emite mii de bilete la ordin fara acoperire, care blocheaza sute de firme corecte, folosindu-se de banii lor, SA INTRE IN FALIMENT!
La fel de corect consider ca este ca administratorii unei asemenea firme care prejudiciaza statul platind „la negru” mare parte din salariile angajatilor, sa li se confiste intreaga avere si sa faca INCHISOARE.
In timp ce magazinele functionau, administratorii firmei stimulau foarte mult importul marfurilor chinezesti, de proasta calitate si chiar periculoase. Aveau adaosuri de 1000% (cum personal declara Mateescu).
Acum ar trebui sa ceara stramutarea procesului IN CHINA. Acolo s-ar rezolva repede ! Pe un stadion. ….fara prea multe amanari.
cat plateste mateescu pentru aceasta polologhie care numai material publicistic nu este?!
nimic d-nule Oleriho.