„Investigatori au descoperit dovezi credibile de tortură în nouă instituţii ale NDS şi mai multe aparţinând poliţiei afgane„, subliniază Comisia Independentă afgană pentru Drepturile Omului (AIHRC) într-un raport publicat sâmbătă.
Printre torturi erau incluse „bătăi, suspensdări de tavan, şocuri electrice, ameninţări sau cazuri reale de abuz sexual şi de alte tipuri de abuz fizic sau mental utilizate în mod curent pentru a obţine confesiuni sau alte informaţii „, conform acestui text.
Un raport al ONU publicat în octombrie 2011 a denunţat deja „tortura sistematică” a deţinuţilor în cinci centre de detenţie din Afganistan, adaugând că 46% dintre deţinuţii chestionţi care au fost în închisorile NSD „au fost supuşi unor tehnici de interogare” similare cu tortura.
„Patru dintre centrele în care tortura a fost semnalată, au fost identificate de asemenea şi de raportul ONU„, conform ONG-ului.
Activitatea AIHRC este „fără fundament” şi NDS „respinge concluziile sale”, a declarat pentru AFP Lutfullah Mashal, purtătorul de cuvânt al serviciilor secrete afgane.
Sediq Sediqqi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne „a respins în totalitate acuzaţiile împotriva poliţiei”.
Conform lui, poliţia „nu investighează şi nici nu torturează în închisori, ea doar păzeşte” deţinuţii. „Dar vom investiga cazurile de abuz menţionate„, a adăugat el.
AIHRC şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea faţă de lipsa de transparenţă „a politicii americane privind transferul de deţinuţi”.
Potrivit raportului, în cel puţin trei cazuri, militari americani care nu făceau parte din forţele internaţionale NATO (ISAF), au transferat prizonieri afgani în centrul de detenţie NDS din Kandahar. Cei trei bărbaţi au fost torturaţi ulterior.
„Noi luăm în serios aceste afirmaţii. Ne vom informa pe acest subiect„, a declarat un purtător de cuvânt al ambasadei americane din Kabul.
„După publicarea raportului ONU în octombrie, am oprit transferarul deţinuţilor în 16 instituţii. Apoi am verificat dacă au existat sau nu violenţe comise. Doisprezece dintre ele (N.r. centre de detenţie) sunt din nou aprobate„, a declarat ISAF.
Guvernul afgan este de asemenea criticat de AIHRC că a „relocat funcţionarii” responsabili pentru abuzuri asupra deţinuţilor” în loc de a „îi revoca şi judeca”.
„Faptul că Guvernul este supus la provocările de securitate nu înseamnă că tortura este justificată sau inevitabil”, spune ONG.
La începutul lunii martie, Statele Unite şi Afganistanul au semnat un acord prin care se transfera, în termen de şase luni, guvernării din Kabul controlul închisorii americane din Bagram, supranumită închisoarea „Guantanamo afgană” pentru simbolul pe care îl reprezintă.
„Acest raport a fost lansat intenţionat în acest moment important şi sensibil, atunci când afganii se pregătesc să preia controlul complet al închisorii de la Bagram„, a declarat Mashal, care consideră că AIHRC „nu doreşte să se întâmple acest lucru”.
ISAF, care sprijină fragilul Guvern de la Kabul împotriva insurgenţilor talibani, intenţionează să îşi retragă toate trupele de luptă din Afganistan şi să transfere responsabilitatea pentru securitatea ţării forţelor afgane până la sfârşitul anului 2014.