Ultimul eveniment din acest sezon la complexul de schi și snowboard Arena Platoș este programat pentru 29 aprilie. De la 1 aprilie programul pârtiilor se schimbă. Pârtiile vor fi deschise doar în weekend.
Peste două săptămâni, din data de 1 aprilie, programul pârtiilor complexului de schi și snowboard Arena Platoș se schimbă. Stratul de zăpadă este consistent și se schiază în condiții foarte bune. Din prima zi a lunii viitoare, pârtiile complexului nu vor mai fi deschise și în timpul săptămânii ci doar sâmbăta și duminica. Sâmbătă, pe toate pârtiile va funcționa și instalația de nocturnă. „La începutul sezonului am produs un strat de zăpadă suficient de gros pentru a putea beneficia de el și în primele săptămâni de primăvară. Pârtiile se prezintă în condiții foarte bune. În plus, nu mai este frig, e o adevărată plăcere să schiezi pe o vreme mai blândă față de cea din timpul iernii”, spune Martin Freinademetz.
Concursuri de săniuțe
Până la închiderea sezonului, programată în data de 29 aprilie, la Arena Platoș vor avea loc mai multe evenimente, care mai de care mai amuzante. Primul dintre ele este programat în 8 aprilie și, de această dată, nu se adresează schiorilor sau snowboarderilor ci celor care gustă iarna pe săniuță. Concursul va avea loc pe pârtia de sănii din stânga complexului, paralel cu fun-park-ul. Iar premiile sunt pe măsură. Primul loc va fi premiat cu 1000 de lei. „La concurs vor putea participa atât cei care se dau pe sănii dar și cei care vor să folosească lopeți, pungi sau alte dispozitive de acest gen. Este, însă, obligatoriu ca toți concurenții să aibă cască de protecție”, spune Cristina Badiu, PR manager la Arena Platoș. Pârtia de sănii are o lungime de aproape 1 kilometru. Concursul va avea 2 manșe, cel mai bun timp cumulat urmând să câștige. Înscrierile se vor face la apres-schi, între orele 9 și 10:30 iar concursul e programat să înceapă la ora 11.
Miss Bikini Arena Platoș în 22 aprilie
Următorul eveniment propus sibienilor, de fapt sibiencelor, este concursul „Miss Bikini Arena Platoș”. În data de 22 aprilie, doamnele și domnișoarele care doresc să se laude în fața juriului atât cu performanțele pe schiuri sau pe placă dar și cu frumusețea lor sunt invitate la concurs. Concursul va fi împărțit pe două clase, schi și snowboard, fiecare clasă urmând să aibe trei premianți. Locurile I la fiecare dintre clase va câștiga 700 de lei, locul II 500 de lei iar locul III 300 de lei. Cea mai frumoasă dintre concurente în ochii juriului va primi titlul de „Miss Bikini Arena Platoș” și va fi recompensată cu un card de sezon pentru sezonul viitor. Costumația sumară, costum de baie deux-pieces, lenjerie intimă, este obligatorie pentru participarea la concurs.
Super concurs înainte de închidere
Sezonul se va închide la Arena Platoș cu un eveniment ce face furori pe pârtiile din Austria. Concursul „Slide and freeze” presupune ca fiecare concurent să coboare pârtia în viteză iar apoi să alunece pe suprafața unui mic lac artificial ce urmează să fie creat la baza pârtiei. Câștigătorul va fi desemnat cel care va reuși să parcurgă cea mai lungă distanță pe apă. În fiecare manșă, startul se va da tot mai aproape suprafața apei, făcând astfel din ce în ce mai dificilă acvaplanarea. „Suntem convinși că sibienii vor gusta aceste concursuri. Sunt inedite și sunt foarte amuzante. Cred că este un final foarte potrivit pentru un sezon care a fost din cale afară de frumos”, mai spune Martin Freinademetz.