Raiffeisen Bank va promova in toate cele 543 de agentii ale sale campania de redirectionare ”2% pentru SMURD”, derulata de Fundatia pentru SMURD in acest an. In plus, clientii bancii din Cluj, Sibiu, Oradea, Brasov si Targu Mures vor putea depune formularele de redirectionare a 2% din impozitul pe venit catre Fundatia pentru SMURD chiar in sucursalele bancii.

Formularele completate vor fi apoi trimise catre Administratia Financiara de catre voluntarii Fundatiei pentru SMURD, scutindu-i pe clienti de un efort suplimentar. Cei interesati vor putea depune formularele incepand de astazi si pana la jumatatea lunii mai.

Cluj-Napoca:              Agentia Cluj                           – str. Aviator Badescu nr.1

Alba Iulia:                  Agentia Alba                          – Piata I.C. Bratianu nr. 20

Targu Mures:              Agentia Bartok Bela              – Str. Bartok Bela nr. 1-3

Sibiu:                          Agentia Sibiu             – Piata Aurel Vlaicu

Oradea:                       Agentia Vulturul Negru         – Piata Unirii nr. 2-4

In 2011, doar 25% dintre persoanele platitoare ale impozitului pe venit au ales sa redirectioneze 2% din acesta catre un ONG sau entitate de cult. Cifra este, oricum, in crestere cu circa 7% fata de anul anterior. Din totalul de circa 115 milioane RON redirectionati, circa 5 milioane au mers catre SMURD, adica 4,3 procente.

Parteneriatul dintre Raiffeisen Bank si SMURD a inceput in vara anului trecut, cand cei doi parteneri au lansat un card de debit co-brand sub sigla MasterCard. O parte importanta din taxele si comisioanele rezultate în urma utilizării acestui card  sunt virate, lunar, în contul Fundatiei pentru SMURD. Este vorba de un procent de 0,5 % din valoarea fiecarei tranzactii efectuate cu cardul la comercianti sau pe Internet si de jumatate din taxa anuala de administrare a cardului.

Pana in prezent au fost emise mii de carduri SMURD, in urma folosirii carora Fundatia a primit o suma importanta. Acest lucru a fost posibil si pentru ca, in medie, posesorii cardului SMURD fac cu 50% mai multe tranzactii electronice decat cei ai unui card standard, iar valoarea medie a tranzactiilor este cu aproximativ 15% mai mare.

Cardul de debit este disponibil in prezent in toate unitatile Raiffeisen Bank din tara, iar pentru a intra in posesia lui, clientii trebuie sa vina intr-o agentie a bancii cu cartea de identitate si sa completeze o cerere. Dupa cel mult doua zile isi vor putea ridica cardul din aceeasi agentie.

“Sustinem Fundatia pentru SMURD pentru ca oamenii acestia salveaza vieti, in fiecare zi. Si vrem sa le dam clientilor nostri posibilitatea sa se implice, folosind cardul SMURD si redirectionand cei 2% din impozitul pe venit”, a spus Radu Topliceanu, Director Aria Clienti Persoane Fizice, Raiffeisen Bank.

„In fiecare an, cu ajutorul populatiei, reusim sa demaram noi proiecte de sustinere a activitatii SMURD. Credem in aceasta initiativa, realizata in parteneriat cu Raiffeisen Bank si consideram ca vom reusi sa atingem scopul final al activitatii noastre: salvarea unui numar cat mai mare de vieti omenesti” a spus dr. Raed Arafat, Presedintele Fundatiei pentru SMURD.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu