Mihaela Cristina Puşcaşu a fost trimisă în judecată de Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Alături de ea va fi judecată, pentru neglijenţă în serviciu, o altă angajată a creşei, Magdalena Popovici.
Dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara în 13 noiembrie 2010, din cauza complexităţii cauzei, menţionează sursa citată.
Procurorii arată, în rechizitoriul transmis instanţei, că în 2 iulie 2008, în jurul orei 1200, în timp ce se afla la grupul sanitar al creşei împreună cu infirmiera Puşcaşu, un copil de trei ani a suferit o vătămare corporală gravă, după ce pe piciorul acestuia a căzut o vană din fontă.
În acest context, notează anchetatorii, infirmiera nu şi-a îndeplinit, din neglijenţă, obligaţia de supraveghere a copilului. Acesta s-a agăţat cu mâinile de vana care, nefiind fixată în perete prin sisteme de siguranţă suplimentare, ci doar dispusă pe un suport în formă de trepied, a alunecat pe gresie şi s-a răsturnat peste copil.
Micuţul a suferit o vătămare corporală gravă, constând în fractura femurului drept şi hemipareză stângă, şi a avut nevoie de 68 zile de îngrijiri medicale, mai notează procurorii.
Totodată, arată sursa citată, Magdalena Popovici nu a luat măsurile necesare pentru fixarea în perete, cu elemente de siguranţă suplimentare, a vanei de fontă aflată în grupul sanitar neîndeplinindu-şi, astfel, din neglijenţă, atribuţia de serviciu de a asigura securitatea copiilor din creşă pentru prevenirea de accidente.
Dosarul a fost trimis pentru soluţionare Judecătoriei Timişoara.