Credincioșii evanghelici de etnie maghiară dintr-un sat aflat la 30 de kilometri de Sibiu duc mai departe un obicei de tradiție pentru a II-a zi de Paște. Evenimentul este unic și atrage toată suflarea satului în care trăiesc și români și maghiari.
Bătutul Cocoșului este un obicei apărut în urmă cu sute de ani, când turcii au invadat plaiurile sibiene. Oamenii din Săcădate au suferit cumplit atunci din cauza unui cocoș, iar acum, în fiecare an un cocoș este sacrificat conform unui sacrilegiu strămoșesc .
”Baterea Cocoșului este un obicei de tradiție de mai multe sute de ani. Tradiția zice că mai demult când turci au fost aici și au atacat oamenii, aceștia s-au dus în biserică. Au stat în liniște și au așteptat ca turci să plece de aici. Un cocoș a fost cel care a anunțat turcii că oamenii sunt acolo în biserică și atunci aceștia i-au găsit acolo. Au murit foarte mulți oameni. De atunci cocoșul în fiecare an trebuie să plătească pentru fapta lui. A fost vreo 2-3 ani în care nu s-a mai ținut obiceiul, dar de anul trecut el a fost reluat. Ne bucurăm de acest lucru. Tinerii organizează totul. Ei pregătesc și bâta cu care se bate cocoșul. Ei aduc și cocoșul”, a povestit Hanko Szilamer – preot evanghelic în Săcădate.
Obicei unic, tradiție păstrată
O ceată de juni, însoțită de o ceată de fete cocoșul pe un câmp la marginea satului. Acesta este atins de fiecare băiat din ceată cu un băț lung de patru metri. În momentul în care judele aruncă jos bățul, ceilalți băieți aleargă după el să îl prindă, iar dacă nu reușesc acest lucru trebuie să îl ducă pe umeri înapoi în sat și cu cocoșul sacrificat în mână. ”E o plăcere enormă. Îmi face foartă multă plăcere să particip. Cu dragă inimă. Vrem să ducem obiceiul mai departe. Este interesul nostru, al comunității noastre. Este ceva special și trebuie să menținem acest obiceiul”, a spus și Nanași Janoș, participant la eveniment.[nggallery id=849]
În fiecare an în a II-a zi de Paște
Chiar dacă nu a fost popularizat mai deloc, obieceiul Bătutul Cocoșului atrage sute de oameni printre care se află și turiști. Localnicii se mândresc cu acest obicei și se bucură că el este dus mai departe de tineri. ”E tradiție de 100 și ceva de ani. Are loc a II-a zi de Paște și numai aici în locul acesta. În țară nu știu dacă mai există așa ceva. Mă bucură acest obicei. E foarte bine să se duce tradiția mai departe”, a declarat și Verdeș Vasile, localnic din Săcădate. Totul s-a încheiat la căminul cultural din sat, acolo unde participanții au dansat pe muzică tradițională și s-au bucurat de faptul că au dat încă o lecție cocoșului care le-a trădat semenii în urmă cu sute de ani.
video: Bogdan Tătăroiu