„Nu este nerezonabil să ne aşteptăm să vedem un test nuclear în lunile următoare, pe baza a ceea ce s-a petrecut anterior”, a declarat Michael Green, un specialist din cadrul grupului de reflecţie Center for Strategic Studies (CSIS), cu sediul la Washington.
Green, care a făcut aceste declaraţii în faţa membrilor Comisiei pentru Politică Externă a Camerei Reprezentanţilor, s-a referit la tirurile de rachetă care au precedat teste nucleare nord-coreene în 2006 şi 2009.
Coreea de Nord tocmai a încercat vineri, dar fără succes, să plaseze un satelit pe orbită, a cărui lansare a fost considerată de către Statele Unite şi aliaţii săi drept un test deghizat de rachetă balistică. Racheta cu rază lungă de acţiune s-a prăbuşit în Marea Galbenă, la 165 de kilometri de coastele sud-coreene.
În opinia lui Frederick Fleitz, un fost oficial CIA şi al Departamentului de Stat, un test nuclear ar putea „interveni atunci când Coreea de Nord va fi pregătită tehnic şi, totodată, când va fi pregătită să suporte enorma izolare care va decurge din acest lucru”.
„Sincer să fiu, totul este posibil cu această ţară”, a adăugat Fleitz, care conduce Langley Intelligence Group Network, o firmă de consultanţă în domeniul informaţiilor.
„Un test de rachetă ar putea fi mai ameninţător”, a adăugat el, „deoarece (racheta) poate cădea în Japonia sau Hawaii, (ar putea) ameninţa Coasta de Vest americană”.
În ceea ce priveşte rolul Chinei, este necesar ca acesta să fie luat în considerare cu prudenţă, potrivit unor experţi. „Este foarte clar că chinezii au interesul să promoveze stabilitatea în Coreea de Nord”, a apreciat Scott Snyder, un expert din cadrul Council on Foreign Relations. Acest lucru crează „aşteptări”, însă „noi nu ar trebui să ne sprijinim pe China pentru a ne continua abordarea în privinţa Coreei de Nord”, a subliniat el.
China a îndemnat miercuri la calm şi reţinere, după ce Phenianul a ameninţat că se va răzbuna, în urma deciziei Statelor Unite de a suspenda ajutorul său alimentar destinat nord-coreenilor.