Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va fi în perioada 26-28 aprilie gazda Concursului Național de Electronică „Tehnologii de Interconectare în Electronică” – TIE 2012.

concursul național de electronică tie 2012 se ține în weekend la sibiu

Aflat la cea de-a XXI-a ediție, concursul inițiat de Centrul de Electronică și Tehnologii de Interconectare de la Universitatea București este organizat prin rotație de universităţile din ţară care au specializări de Electronică.

Anul acesta competiția este organizată de Facultatea de Inginerie din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și se bucură de participarea a 42 de studenți de la 12 facultăți din țară, precum și o universitate din Ungaria.

Deschiderea oficială a Concursului Național de Electronică TIE 2012 va avea loc joi, 26 aprilie, la ora 15:00, în amfiteatrul IE102 al Facultății de Inginerie, cu workshop-ul “Up to date issues in electronic assembling technologies”.

Competiția propriu-zisă se va desfășura vineri, la sediul Bibliotecii Universitare, în intervalul orar 08:00-17:00, când studenții participanți își vor arăta priceperea și îndemânarea în fața potențialilor angajatori. De altfel, întregul eveniment reprezintă o bună ocazie de a închega legăturile de colaborare dintre mediul universitar și cel de afaceri, motto-ul ediției de anul acesta fiind “A way to turn your hobby into profession“.

“Suntem bucuroși să organizăm a XXI-a ediție a Concursului Național de Electronică TIE 2012, o competiție cu reputație și maturitate, dovada fiind calitatea studenților înscriși și numărul mare de sponsori din industria electronică din Sibiu și din țară care sprijină această manifestare”- prof. univ. dr. ing. Ioan P. Mihu, co-organizator.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică