Fotograful Luis Guermond prezintă la  la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”din  Sibiu, Piaţa Mică nr.11,   viziunea lui asupra peninsulei nipone, în cadrul expoziției „Două săptămâni în Japonia eternă. Fotografii de Louis Guermond”. Nu ratați vernisajul expoziţiei temporare ce are loc vineri, 11 mai 2012, la ora 13.00.

expoziția "două săptămâni în japonia eternă. fotografii de louis guermond" se vernisează cu un recital de poezie japoneză

Potrivit Mariei Bozan, curatorul expoziției, aceasta îi introduce pe vizitatori în  lumea mai puţin cunoscută a vieţii tradiţionale nipone prin intermediul unor imagini realizate în Japonia de fotograful Louis Guermond, în vara anului 2011. Originale şi inedite, cele peste 80 de fotografii de pe simezele expoziţiei, însoţite de texte explicative şi obiecte sugestive, prezintă aspecte etnografice, arhitecturale şi religioase, grupate în două secţiuni:

  1. Sărbătoarea O-Bon în satul Hanasaka. Dedicat celebrării spiritelor strămoşilor, eveniment cu o vechime de aproape 1.500 de ani, O-Bon se desfăşoară în miezul verii timp de trei zile (13-15 august). Cunoscut în Occident sub denumirea de „Sărbătoarea lampioanelor”, O-Bon este un eveniment tradiţional important in ciclul obiceiurilor japoneze. Acum, spiritele strămoşilor se întorc la casele lor ca să petreacă alături de cei vii.  Se aprind peste tot lampioane şi focuri, căci, aşa cum spune credinţa, atât la venirea acasă, cât şi la întoarcerea în lumea celor fără de trup, lumina acestora îi călăuzeşte pe cei plecaţi dintre cei vii. Se desfăşoară ceremonii religioase budiste private şi publice, sunt interpretate dansuri populare străvechi, interpretări muzicale la tobă etc. Îmbrăcaţi în yukata şi acompaniaţi de bătăile tobelor şi de sunetul fluierelor, japonezii dansează în cerc Bon-odori („Dansul Bon”). Pentru familii şi pentru comunitate, este o ocazie deosebită, când oamenii de peste tot se întorc în locurile lor natale pentru a fi împreună cu familia, onorându-i pe strămoşi şi, deopotrivă, sărbătorind prezentul.

 

  1. Prezentarea sanctuarului budist de la Kōyasan, fondat în urmă cu 12 secole, în inima arhipelagului nipon, de călugărul Kūkai, sit înscris în anul 2004 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Kōyasan, loc de pelerinaj, obiectiv deopotrivă religios şi turistic, este prezentat în expoziţie prin fotografii care pun accentul pe frumuseţea şi liniştea templelor budiste, pe melancolia mormintelor umbrite de vegetaţia luxuriantă a pădurii de munte şi apărate de Jizō Boddhisatva, sau pe spiritul inconfundabil al grădinilor japoneze.

Acţiunile se adresează publicului larg de toate vârstele, cu precădere elevilor şi studenţilor, care prin intermediul acestor imagini vor avea ocazia să cunoască tradiţii încă vii în Japonia rurală şi să poată înţelege dacă diferenţele între viaţa de aici şi cea de acolo sunt atât de mari pe cât s-ar putea crede. Expoziţia, care se desfăşoară între 11 mai  şi 3 iulie 2012, se încadrează în obiectivul general al Muzeului „Franz Binder” de a face mai bine cunoscute aspecte privind culturile popoarelor lumii şi se înscrie în orientarea instituţiei de colaborare cu specialişti, colecţionari sau călători care au intrat în contact direct cu viaţa oamenilor pe alte continente.

La vernisaj, actriţa Lerida Buchholtzer va susţine un mini-recital de poezie japoneză (haiku).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică