Echipa lui Pelici a dominat jocul cu ultima clasată dar Sibiul și Mioveniul merg la braț în liga secundă. Pentru antrenorul gazdelor a fost ultimul meci pe banca tehnică a grupării sibiene. Ioan Hămbășan a părăsit oficiala cu ochii în lacrimi, la fel cum au făcut-o și jucătorii sibieni pe teren.

sibiul și-a luat adio de la liga 1 cu o victorie cu 3-1 în fața mioveniului. hămbășan a plâns!

Meciul de la Sibiu a fost unul mai mult de vacanță, dar pentru Voința ar putea să fie ultimul în fotbalul românesc echipa fiind în pragul colapsului după ce și președintele finanțator Ioan Hămbășan a anunțat că numai vrea să țină echipa de unul singur.

Cu tribunele goale cel mai probabil din cauza dezamăgirii trăită din cauza retrogradării echipei, jucătorii lui Pelici ar fi vrut să își ia adio de la liga 1 cu o victorie în fața celor de la Mioveni. Dacia a început mai bine meciul și a marcat la prima ocazie pe care a avut-o. Năstăsie a marcat cu un șut la colțul lung în minutul șase, după ce apărarea Sibiului a făcut greșeli la fel ca și în această a II-a parte de retur.

Sibiul a preset apoi la poarta lui Popescu, dar rând pe rând, Burlacu, Bunea și Popa au ratat ocazii bune de gol.

Sibiul mai bun după pauză

După pauză Pelici a mutat și l-a băgat pe Cigan în locul neinspiratului Burlacu, iar jocul s-a mai înviorat. Popa a restabilit egalitatea în minutul 49, cu un șut la colțul lung de la marginea careului mare și tot el a irosit un minut mai târziu o ocazie uriașă, șutând peste poartă din 7 metri lateral dreapta.

Voința a trecut în avantaj șapte minute mai târziu. Zăgrean a arătat că are valoare de liga 1 și a înscris cu capul din 8 metri, fără speranță pentru Popescu.

Același Zăgrean a mai punctat odată în minutul 68, atacantul adus de la Timișoara înscriind cu un șut pe jos în poarta goală de la aproximativ 14 metri.

Mioveniul a terminat meciul în zece, după ce Stoica a luat două cartonașe galbene și a fost eliminat.

Finalul de meci a găsit pe teren două echipe cu capul plecat și peste 1.000 de fani triști în tribună pentru retrogradarea echipei care le-a readus fotbalul de primă ligă în oraș după o pauză de 15 ani.

 

Voinţa Sibiu:

12.Zăvoi – 16.Bar, 23.Apostol, 15. Tânc – 14. Burlacu, 5. Beza, 25. Dâlbea, 17. Tătar – 7. I. Popa, 9. Zăgrean, 22. Bunea.

Rezerve:

1.Dănălache, 24. Străuţ, 20. Cigan, 99. Lukanovic, 2. Lungu, 11. Olteanu, 8. Măjer.

 

Dacia Mioveni:

12. O Popescu – 13. Miulescu, 16. Barbu, 4. Mihai Olteanu, 22. Crăciun – 5. Creţu, 25. Neaga, 26. Coşereanu, 14. Lircă – 9. Enache, 23. Năstăsie

 

Rezerve:

1.Cobrea, 8. Nilă, 7. Bogdan Stoica, 31. Adi Iordache, 30. Naidin, 3. Baicu, 18. Aiza

 

Arbitri:

Dorian Micloşină – Szabo Gero, Alexandru Vodă

Rezervă: Florin Ghimbăşan

 

Schimbări:

Burlacu – Cigan (46)

Olteanu – Stoica (46)

Lircă – Baicu (74)

Zăgrean – Lukanovic (80)

Dâlbea – Măjer (85)

 

Cartonașe galbene:

Bunea (34), Crețu (39), Stoica (54, 70), Coșereanu (58), Barbu (63), Baicu (82)

 

Cartonașe roșii:

Stoica (70)

Ultima oră

Comentariul meu

Publică