Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor aniversează anul acesta şapte ani de la înfiinţare, perioadă în care s-a consolidat ca instituţie pregătită să acţioneze profesionist în scopul asigurării integrităţii profesionale şi credibilităţii tuturor angajaţilor M.A.I.

ziua aniversară a direcţiei generale anticorupţie sărbătorită la sibiu

Direcţia Generală Anticorupţie a fost înfiinţată în baza Legii nr.161 din 30.05.2005 şi este structura specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului.

Crearea acestei direcţii a fost susţinută de către Uniunea Europeană, prin acordarea de asistenţă din partea unor specialişti din Marea Britanie şi Spania, prin Programul PHARE 2002.

Principalele atribuţii ale Direcţiei Generale Anticorupţie sunt:

Întreprinde măsuri specifice pentru investigarea infracţiunilor de corupţie săvârşite de personalul MAI;

Primeşte plângerile/petiţiile cetăţenilor;

Îndeplineşte activităţi de poliţie judiciară, conform legii;

Organizează şi îndeplineşte activităţi de testare a integrităţii personalului MAI;

Îndeplineşte activităţi de prevenire a corupţiei;

Elaborează analize de risc şi strategice în domeniu şi propune măsuri procedurale de ameliorare a situaţiei.

Pentru a oferi cetăţenilor o modalitate directă de sesizare a infracţiunilor de corupţie săvârşite de personalul MAI, a fost înfiinţată linia telefonică gratuită 0800.806.806.

La nivelul jud. Sibiu, funcţionează Biroul Judeţean Anticorupţie Sibiu, structura teritorială a Direcţiei Generale Anticorupţie, care desfăşoară activităţi specifice, potrivit competenţelor conferite de lege, la nivelul judeţului.

Persoanele care doresc să sesizeze fapte de corupţie săvârşite de lucrătorii Ministerului Administraţiei şi Internelor se pot prezenta la sediul B.J.A. – Sibiu, din mun. Sibiu, str. Revoluţiei, nr. 4-6, sau pot suna la tel. 0269208322 ori 0269208416.

De asemenea, la sediul Instituţiei Prefectului – Sibiu, str. Andrei Şaguna, nr. 10, în fiecare miercuri, între orele 12,00 – 15,00, cetăţenii sunt primiţi în audienţă de reprezentanţii D.G.A.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică