Lucrările de amenajare a reţelelor de apă şi canalizare precum şi cele de amenajare a drumurilor din Cartierul Tineretului se apropie de finalizare. Valoarea lucrărilor de viabilizare a acestui nou cartier al Sibiului a depăşit 62 de milioane de lei, fondurile pentru aceasta provenind exclusiv din bugetul local al Sibiului.
În suprafaţă de 24 hectare, Cartierul Tineretului s-a conturat pe documente din anul 2004, când cele 419 loturi au fost atribuite tinerilor în folosinţă gratuită pentru construcţia de case de locuit. Din 2005 şi până în prezent au fost emise peste 290 de autorizaţii de construire, clădirile aflându-se în diverse stadii. Din totalul de 419 loturi atribuite iniţial, 125 urmează să fie redistribuite datorită faptului că beneficiarii iniţiali nu au început construcţia în termen rezonabil.
Cartierul are 13 străzi şi 11 alei, străzile primind nume de capitale europene, iar aleile au primit nume de pictori. Vă prezentăm o listă a acestora: strada Oslo, strada Orhideelor, strada Michelangelo, strada Landshut, strada Klagenfurt, Aleea Picasso, Aleea Leonardo da Vinci, strada Deventer, Aleea Toniza, strada Marburg, strada Berlin, strada Luxemburg, strada Madrid, Aleea Tizian, strada Londra, Aleea Rafael, strada Roma, strada Viena, Aleea Monet, strada Lisabona, Aleea Boticelli, Aleea Rubens, Aleea El Greco, Aleea Rembrandt. Lungimea totală a acestor străzi însumează peste 7 km.
Lucrările de amenajare a reţelelor şi drumurilor au început în anul 2007 valoarea indicatorilor tehnico-economici totalizând în prezent 62.366.394,11 lei.
Reţelele de apă, canalizare menajeră şi canalizare pluvială sunt finalizate. Acestea sunt amenajate în prezent pe toate cele 24 de străzi şi alei ale cartierului. Reţelele de canalizare sunt deservite de trei staţii de pompare a apelor uzate, acestea fiind de asemenea finalizate şi în funcţiune, fiind în administrarea SC Apă Canal SA.
Reţeua de drumuri se apropie de finalizare. Un număr de 19 străzi sunt la nivel de binder şi cu trotuarele amenajate. În prezent DPC a început să toarne stratul de uzură pe acestea, lucrările urmând să fie finalizate până la sfârşitul lunii august. Pe străzile Deventer (pe tronsonul dintre podul existent şi cantonul CFR), Luxemburg (pe tronsonul cuprins între Rosbach şi calea ferată), strada Madrid şi Aleea Tizian se mai lucrează încă la infrastructură, trotuare şi borduri, însă acestea sunt secţiuni mici în zone în care construcţiile nu au început încă. Şi pe strada Marburg se lucrează la infrastructură, dar doar pe o mică porţiune, situaţia tronsonului de lângă calea ferată fiind în curs de clarificare cu CFR-ul.