șantier: orașul de jos se schimbă la față - află ce e nou în centrul vechi

A treia stradă inclusă în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, strada Turnului devine șantier, după ce străzile Faurului şi Ocnei au intrat deja în lucru. Primarul Klaus Iohannis împreună cu directorul SC SINECON SA, Marius Sitar, au semnat miercuri, 12 septembrie, contractul de lucrări pentru reabilitarea străzii Turnului.

În cadrul procedurii de achiziţie organizată de municipalitate au fost depuse cinci oferte, oferta depusă de SINECON fiind desemnată câştigătoare la preţul de 3.094.407,85 lei, fără TVA. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 18 luni, garanţia oferită de constructor fiind de 5 ani. Lucrările de reabilitare includ refacerea reţelei de distribuţie de apă potabilă pe o lungime de 360 de metri şi a canalizării pluviale pe o lungime de 461 de metri, pe tronsonul cuprins între râul Cibin şi scările care urcă în Piaţa Huet. În ceea ce priveşte lucrările de drum, se va reface structura rutieră şi îmbrăcămintea carosabilului, iar locurile de parcare vor fi şi acestea reconfigurate. Suprafaţa totală ce urmează a fi reabilitată este de 11.780 de metri pătraţi.
Şi Piaţeta Târgu Peştelui şi Platforma Coroana vor fi reabilitate în acest proiect, devendind zone pietonale, urmând să funcţioneze ca locuri de odihnă. Intersecţia străzii Turnului cu Piaţeta Târgu Peştelui va fi reconfigurată şi va include două zone verzi unde se vor amplasa bănci. Într-una dintre zonele verzi se va amplasa o cişmea, iar în cealaltă se va planta un arbore decorativ. Suprafaţa platformei ,,Coroana” (vechiul târg de carne) va fi şi aceasta reamenajată. Suprafaţa interioară delimitată de străzile Turnului şi Târgul Vinului va fi amenajată ca loc de odihnă. În zona centrală se va amenaja o fântână cu un minigrup statuar, iar pe margini vor fi amplasate bănci. Această arie va fi pavată cu piatră naturală şi vor fi amenajate suprafeţe verzi cu gazon.
Contractul de finanţare a fost semnat cu ADR Centru în luna septembrie 2011.

șantier: orașul de jos se schimbă la față - află ce e nou în centrul vechi

 

 

 

Ultima oră