Serviciul Parcuri şi Zone Verzi continuă lucrările de înfrumuseţare a oraşului, chiar şi în acest sezon mai rece, toamna fiind anotimpul în care se plantează arbori, plante perene şi bienale, precum şi bulbi.
În această perioadă se plantează aproximativ 20.000 de bulbi de lalea. De asemenea, vor fi plantate 50.000 de panseluţe (aceste flori rezistând prin natura lor şi sub covorul de zăpadă, aceste plante bienale începându-şi ciclul de vegetaţie în a doua jumătate a verii şi încheindu-l la sfârşitul primăverii din anul următor; acestea îşi desăvârşesc dezvoltarea şi vor reînflori primăvara, la temperaturi moderate, de 10-16 grade). Aproximativ 30% dintre acestea provin chiar din serele municipalităţii. Vor fi plantaţi şi 1.500 de trandafiri ornamentali acoperitori.
Pentru a completa numărul de arbori de pe aliniamentele stradale şi din parcuri, echipele de lucru vor planta peste 450 de arbori, din care 300 provin din serele serviciului public.
Se va completa de asemenea şi gardul viu şi se vor planta 2.000 de plante perene, cum ar fi garofiţe, sedum, aiuga, etc. Pe străzile recent reabilitate, dar şi în noile sensuri giratorii s-a montat de asemenea şi gazon rulat.
În primăvară toate aceste plante vor fi cele care înfloresc şi înfrumuseţează oraşul.