14 decembrie 2012
Te-ai gândit vreodată că cineva, undeva în lumea asta mare îți poate semăna mai bine decât un frate? Un fotograf canadian a realizat o serie de portrete cu oameni care nu se cunosc şi între care nu există legături de sânge, dar ale căror fizionomii sunt atât de asemănătoare încât par să fie gemeni. Ceea…
Un atac armat la o şcoală generală din oraşul american Newtown, în statul Connecticut s-a soldat cu circa 30 persoane ucise. Atacul a avut loc vineri dimineata iar printre victime sunt atacatorul şi 18 – 20 copii, a anunţat poliţia, fără a preciza numărul exact al victimelor, informează CNN. Poliţia a fost chemată de urgenţă,…
Lucrările la Autostrada Sibiu – Piteşti încep în 2013, dacă Comisia Europeană aprobă introducerea acestui tronson, care va necesita investiţii importante, în programul de finanţare europeană, a declarat Mircea Pop, director general la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. „Acest tronson se va face cu fonduri europene. Acum, documentaţia realizată de noi…