Direcţia de Asistenţă şi Protecţie a Copilului Sibiu a început o anchetă în scandalul „Pediatrie”, iar Raluca Turcan ia şi ea poziţie. Iată ce au declarat reprezentanţii DGASPC:

protecţia copilului s-a autosesizat în cazul fetiţei lovite la pediatria din sibiu

„Ca urmare a articolelor apărute  în mass-media cu privire la  copiii bătuți de asistentele medicale din cadrul Spitalului de Pediatrie Sibiu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu s- a autosesizat cu privire la acest caz.

O echipă formată din reprezentanții Serviciului de Intervenție în situații de Abuz, Neglijență, Exploatare, Echipă Stradală s-au deplasat în cursul zilei de astăzi la Spitalul de Pediatrie Sibiu, pentru a verifica cele sesizate, urmând a se lua legătura cu toate autoritățile abilitate în verificarea aspectelor semnalate.

Potrivit L.272/2004 – ”Copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante.”

De asemenea nu sunt ”permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoțională a copilului”.

Pe blog-ul său, Raluca Turcan s-a arătat şi ea indignată ce ceea ce se întâmplă în Spitalul de Pediatrie din Sibiu :

„Ştiu care sunt problemele din spitalele din Sibiu. Ştiu că sunt puţine paturi şi puţine cadre medicale. Cunosc zeci de medici şi asitente medicale din Sibiu cu inimă mare, cu iubire faţă de aproapele lor. Dar nu ştiu (nu-mi pot imagina) cum poate un asistent medical să încalce jurământul lui Hippocrate. Cum poate jura că va „indruma ingrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât îl vor ajuta puterile şi mintea, şi se va feri să le fac orice rău şi orice nedreptate” – şi să lovească un copil de numai 8 ani, internat ieri la Spitalul de Pediatrie.

Violenţa îndreptată asupra copiilor este de neimaginat. Violenţa întreptată împotriva copiilor bolnavi este sub înţelegrea umană, iar viloneţa întreptată împotriva copiilor bolnavi, venită din partea unui cadru medical, este sub demnitatea umană.

Cer, atât Colegiului Medicilor, Poliţiei, cât şi Protecţiei Copilului să ancheteze acest caz şi să ia măsurile care se impun.

Am ajutat spitalele din acest judeţ ori de câte ori am avut ocazia. Nu voi înceta să o fac nici de-acum încolo, dar sunt revoltată când aud de astfel de cazuri. ”

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică