Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu (CJS), Ioan Cindrea şi preşedintele Consiliul General Ille et Vilaine din Franţa, Jean-Louis Tourenne, au semnat marţi, 9 aprilie, convenţia-cadru de cooperare descentralizată pentru perioada 2013-2015.

sibiul a semnat convenţia-cadru de colaborare cu ille et vilaine în perioada 2013-2015

Această colaborare vizează dezvoltarea economică şi încurajarea schimburilor economice, agricultura şi dezvoltarea rurală, turismul şi în special agroturismul, cultura şi schimburile de bune practici între cele două administraţii.

O delegaţie a Consiliului Judeţean Sibiu, însoţită de o delegaţie economică, efectuează o vizită în Departamentul Ille-et-Vilaine din Franţa, în perioada 7 – 11 aprilie.

Ille-et-Vilaine este cel mai frumos departament din Franţa, cu o agricultură avansată, majoritatea fermierilor fiind licenţiaţi, dar şi cu alte domenii cheie remarcabile, cum ar fi cercetarea academică, centrul universitar Rennes numărând aproximativ 60.000 de studenţi, şi tehnologia informaţională.

În acest sens, delegaţia sibiană a avut posibilitatea să viziteze un parc industrial, denumit parc de activităţi, care este administrat de către o asociere formată din patru comune/consilii locale din Grand Fougeray.

Vizita din primele două zile a mai inclus întâlniri cu preşedintele Camerei de Agricultură, cu Comitetul departamental de turism şi profesionişti din turism. Preşedintele Ioan Cindrea şi-a manifestat deschiderea de a prelua modelele de dezvoltare economică din Ille-et-Vilaine pentru implementarea proiectelor strategice ale judeţului Sibiu.

Mai mult

Citește mai departe pe: Rondul de Sibiu

sibiul a semnat convenţia-cadru de colaborare cu ille et vilaine în perioada 2013-2015  sibiul a semnat convenţia-cadru de colaborare cu ille et vilaine în perioada 2013-2015

Ultima oră

Comentariul meu

Publică